Editoriale

Nu înţeleg cum a putut fi atât de timorată judecătoarea Dosarului Transferurilor din fotbal, încât să suporte mitocănia şi violenţa unui individ care nu se afla acolo din motive de bună purtare, fără a lua măsura pe care orice magistrat aflat într-o astfel de situaţie n-ar fi ezitat să o ia: să-l pună pe derbedeu în cătuşe şi să-l trimită în arest.

Tot la Geneva - un oraş de care devii ataşat pe viaţă după ce ai ocazia să-l vizitezi, să-l parcurgi cu piciorul, căci e un adevărat regal să vezi cum un oraş medieval e întreţinut şi păstrat de generaţii neschimbat – am primit o ofertă pe care, sincer, mulţi dintre semenii mei nu ar fi refuzat-o.
 

La prima sa ieşire publică din acest an, la vreo două săptămâni după debutul protestelor din Piaţa Universităţii, Traian Băsescu afirma că ştie „ce trebuie făcut“. Emoţia generală s-a risipit când l-a demisionat pe Emil Boc, gândită de el ca soluţie finală pentru încetarea protestelor. Numai că nu asta este soluţia finală, ci plecarea lui de la Cotroceni. Pentru ieşirea din criza politică pe cale de amplificare, Băsescu încercase o strategie de ieşire în trepte: mai întâi a retras legea sănătăţii, apoi l-a readus pe Arafat în minister, după ce-i spusese în direct şi la oră de vârf, „ghici cine pleacă?“, apoi l-a demis şi pe Baconschi, doar-doar lumea s-o potoli. Dar protestele au continuat.
 

Mă preocupă tot mai mult soarta Bucureștiului, în condițiile în care constat că singurele lucruri făcute pentru dezvoltarea orașului, de către administrația Capitalei (aceea care a fost) în ultimii douăzeci de ani, sunt Stadionul Național, Pasajele Basarab și Pipera și Centrul Istoric.

Agendă

Miercuri, 22 Februarie, 2012 - 00:05 - Joi, 23 Februarie, 2012 - 00:05

Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.

Miercuri, 22 Februarie, 2012 - 00:06 - Joi, 23 Februarie, 2012 - 00:01

10.00  Mihai Răzvan Ungureanu participă la şedinţa de bilanţ a IGSU
 12.00 – Preşedintelui României îl primeşte pe  Oliver Grogan, ambasadorul Irlandei – prezentare scrisori de acreditare;
12.00  Premierul Ungureanu are o întrevedere cu Jeffrey Franks  şi  Istvan Székely

12.10 –  Preşedintelui României îl primeştepe Oleg Sergheevici Malghinov, ambasadorul Federaţiei Ruse –  prezentare scrisori de acreditare;

12.20 – Preşedintelui României îl primeştepe Rasem Yacoub Hashem, ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei –  vizită de rămas-bun

13.15  Mihai Răzvan Ungureanu participă la dezbaterea având ca temă Conceptul Strategic Bucureşti 2035

Miercuri, 22 Februarie, 2012 - 13:00 - Joi, 23 Februarie, 2012 - 12:00

Banca Naţională a României a anunţat, Miercuri, cursurile valutare rezultate pe baza cotaţiilor societăţilor bancare autorizate.

Joi, 23 Februarie, 2012 (Toată ziua)

Astăzi îşi aniversează ziua de naştere!

Joi, 23 Februarie, 2012 - 00:05 - Vineri, 24 Februarie, 2012 - 00:05

Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.