Publicat: 9 Mai, 2018 - 09:02

Juriile de specialitate şi fanii din ţările repartizate în prima semifinală a Eurovision 2018 au decis care sunt cei 10 concurenţi care vor merge în finală, din totalul de 19 intraţi marţi seară în concurs.

Prin urmare, după prima semifinală Eurovision 2018, s-au calificat: Austria (Cesár Sampson, „ Nobody But You”), Estonia (Elina Nechayeva, „La Forza”), Cipru (Eleni Foureira, „Fuego”), Lituania (Ieva Zasimauskaitė, „When We're Old”), Israel (Netta, „Toy”), Cehia (Mikolas Josef, „Lie To Me”), Bulgaria (Equinox, „Bones”), Albania (Eugent Bushpepa, „Mall”), Finlanda (Saara Aalto, „Monsters”) şi Irlanda (Ryan O'Shaughnessy, „Together”).

Cea de-a doua semifinală, în care vor concura şi reprezentanţii României, The Humans, cu melodia „Goodbye”, va avea loc joi, 10 mai. Finala Eurovision 2018 va avea loc sâmbătă, 12 mai, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.

 

Tag-uri Institutii: