Publicat: 1 Mai, 2018 - 16:16

100 de pachete cu alimente de baza au fost oferite, astazi, de 1 mai, de către voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului mai multor familii nevoiaşe din comunele Crângeni şi Călmățuiu de Sus, județul Teleorman.

"O activitate foarte reusita, astazi, in comuna Crangeni, ne-am bucurat mult sa fim alaturi de aceste familii cu foarte multi copii si cu posibilitati materiale reduse, mai ales acum de 1 mai cand noi toti suntem liberi, cand noi toti sarbatorim. Le-am adus aceste produse alimentare ca sa aiba ce sa le puna pe masa copiilor si sa sarbatoreasca si ei alaturi de noi. Pentru noi, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului, este mult mai important sa sarbatorim cu aceste persoane, sa fim alaturi de cei aflati in nevointa. Tocmai de aceea, ne-am trezit dis de dimineata, inca de la sase am plecat din Bucuresti, ne-am deplasat 150 de km ca sa bucuram acesti oameni cu aceste produse alimentare. As dori pe aceasta cale sa multumesc preotilor, de aici, care sunt aproape de comunitate si care in loc sa mearga sa sarbatoreasca, sa fie aproape de familie, au preferat ca sa fie alaturi de oamenii din comunitate, de cei aflati in dificultate", a declarat Danut Pruna, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului. 

"Nu ne-am asteptat la vizita voluntarilor, va multumim in numele tuturor, ne bucuram foarte mult, va mai asteptam, pentru noi sunt foarte utile aceste produse. Am sase copii, cel mai mare are 15 ani, cel mai mic are sapte luni si ne descuram binisor, a spus o mama a sase copii.

In acelasi context, o consateana a declarat: "Vizita voluntarilor a fost o bucurie pentru copii, le-ati dat dulciuri, le-ati dat alimente. Am patru copii şi sunt de folos produsele".

"Foarte mult m-a bucurat vizita voluntarilor pentru ca mi-au adus bomboane, fasole, faina. Eu sunt clasa a doua si cand voi fi mare vreau sa fiu pompier, vreau sa salvez vietile oamenilor si imi place uniforma, casca", a mentionat Alexandru.

"M-am bucurat de vizita voluntarilor care ne-au adus foarte multe dulciuri, alimente. Sunt in clasa a patra si ma descurc bine la scoala si cand voi fi mare, cred ca vreau sa devin farmacista pentru ca pot sa ajut lumea, sa ajuti copiii", a spus Sara.

O mama a 3 copii a adaugat: "Am 3 fete, sotul meu lucreaza, eu ma ocup de copii. M-am bucurat de vizita voluntarilor, alimente au venit foarte bine si mai ales ca e si 1 Mai, ne pare bine".

O alta beneficiara a specificat: "O surpriza foarte frumoasa din partea voluntarilor, pachetele primite ne sprijina, ne ajuta. Avem 3 copii, nu lucram, stam acasa cu ei, ii duc la scoala".

Calin Liviu, voluntar al Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului, a afirmat: "Pot sa spun ca m-am bucurat sau ca ne-am bucurat impreuna, a fost o activitate extraordinara facuta de voluntarii Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului sub indrumarea Parintelui Ciprian Gradinaru. Dupa cum vedeti, toti cei adunati, aici, s-au bucurat impreuna cu noi de aceste produse necesare lor si as putea spune ca m-am bucurat de copii, eu neavand copii, dar m-am bucurat de prezenta lor si de bucuria pe care am simtit-o in fiecare din ei, in inimile lor, in gandurile lor si in sperantele lor. Intrebandu-i ce vor sa devina, mi-au spus ca vor sa devina pompieri sau politisti, ceea ce este un lucru imbucurator, dandu-mi mie sperante pentru viitorul acestui neam, al nostru romanesc".

 

"Activitatea de astazi a fost una foarte frumoasa, m-am bucurat ca am facut parte din grupul voluntarilor care astazi au oferit alimente copiilor si oamenilor nevoiasi din aceste sate, ca am adus bucurie in sufletele lor si le-am atenuat aceasta nevointa materiala", a apreciat Sorina Aurică, voluntar Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului.

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului au mai derulat si alte actiuni social-filantropice pentru persoanele nevoiase din judetul Teleorman.

"Activitatea desfasurata de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Naemului este foarte buna si este facuta in favoarea familiilor sarace pe care noi le avem in parohie. Nu este primul eveniment pe care dumneavoastra il faceti, cred ca sunt fara numar, copiii, familiile pe care le avem se bucura de prezenta dumneavoastra, de aceste mici cadouri si  multumim Patriarhiei Romane pentru prezenta dumneavoastra aici si va asteptam si cu alta ocazie. Sunt familii cu multi copii si cu o situatie grea, fara venituri, asistati sociali majoritatea, avem si pensionari cu venituri minime, cu pensii de 530 de lei care supravietuiesc. Produsele aduse sunt foarte utile, in special pentru acesti copii minunati si care se bucura, mai ales ca parintii lor nu au posibilitati, tatal, de regula, lucreaza la diferite asociatii, mama este casnica, tot ceea ce ati adus este binevenit", a spus preotul paroh Ion Beliboiu, Parohia Crangeni, judetul Teleorman.

Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de către voluntari sub coordonarea atentă a părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.

 

Localizare: