Publicat: 11 Ianuarie, 2018 - 12:57

Muzeul Național al Literaturii Române organizează cu ocazia Zilei Culturii Naționale, 15 ianuarie 2018, o serie de evenimente culturale la care vă invităm să participați începând cu ora 13.00. Această zi nu este numai o celebrare a unui mare scriitor, Mihai Eminescu, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române şi a proiectelor culturale de interes naţional.

Există precedente pentru această sărbătoare şi în alte ţări europene, exemplu Spania, unde Ziua Culturii a fost aleasă în ziua morţii lui Miguel de Cervantes, sau Portugalia, ziua în care s-a născut Luis de Camoes. De asemenea, autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

Program de vizitare:
Expoziția de bază a MNLR - 10.00 - 24.00
Casele Memoriale MNLR - 10.00 - 20.00

PROGRAMUL EVENIMENTELOR:

Ora 13.00 – Vernisaj Expoziție Mihai Eminescu, reper al spiritualității românești, expoziție de carte bibliofilă (Biblioteca Academiei Române, Calea Victoriei 125).
Ora 14.00 – Vernisaj Expoziție de Carte Bibliofilă și Expoziție de Carte-Obiect. Invitați: Mircia Dumitrescu și Pavel Șușară. Amfitrion: Ioan Cristescu, Director al Muzeului Național al Literaturii Române (Muzeul Național al Literaturii Române - Sala de spectacole „Iosif Naghiu”, Calea Griviței 64-66).
Ora 16.00 - Lansare de carte Călătorie prin Europa veche sub semnul lui Gutenberg de Ana Andreescu. Invitate: Ruxandra Dreptu, istoric de artă, și Daniela Crăsnaru, scriitoare (Muzeul Național al Literaturii Române - Sediul expoziției de bază, Str. Nicolae Crețulescu 8).
Ora 16.00 - Gala Tinerilor Scriitori - Cartea de poezie a anului 2017. Amfitrion Dan Mircea Cipariu (Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88).
Ora 18.00 – Recital de poezie
Invitați: Ion Mureșan, Nora Iuga, Ioan Es. Pop, Angela Marinescu, Eugen Suciu, Ioana Crăciunescu. Moderator: Ioan Groșan (Muzeul Național al Literaturii Române - Sediul expoziției de bază, Str. Nicolae Crețulescu 8).
Ora 19.30 – Recital de poezie
Invitați: Maia Morgenstern și George Mihăiță. Moderator Ioan Groșan (Muzeul Național al Literaturii Române, Sediul expoziției de bază, Str. Nicolae Crețulescu 8).

Tag-uri Nume: