Publicat: 6 Ianuarie, 2017 - 20:03

„Class Concert - Spectacolul studiilor de balet”, deschide anul 2017 la Teatrul de Balet Sibiu cu trei reprezentații. 

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 21 ianuarie 2017, de la ora 15:00 și de la ora 19:00, și duminică, 22 ianuarie 2017, de la ora 19:00, primul spectacol de balet al anului 2017. Este vorba despre „Class Concert - Spectacolul studiilor de balet”. Evenimentul va avea loc la Bilioteca Județeană ASTRA Sibiu, sala festivă, corp A. Pentru fiecare reprezentație au fost puse în vânzare un număr limitat de doar cincizeci de bilete. Biletele vor putea fi cumpărate din punctul de vânzare situat în Piața Mare, în incinta Centrului de Informare Turistică, Primăria Municipiului Sibiu, Intrarea F sau online, fără niciun cost suplimentar, de pe siteul kompostor.ro, bilet.ro sau direct de pe pagina de facebook a Teatrului de Balet Sibiu. 

Un spectacol ce aduce publicul mai aproape de dansatori
„Class Concert - Spectacolul studiilor de balet” este ultima premieră prezentată de Teatrul de Balet Sibiu în anul 2016, în data de 18 decembrie 2016. Ambele reprezentații din 18 decembrie 2016 ale spectacolului s-au dansat cu sala plină, spectacolul fiind foarte bine primit de public, pentru elementele de noutate pe care le aduce: este un spectacol în care pianista Monica Florescu interpretează live muzica spectacolului, scena se mută în mijlocul spectatorilor, aceștia având astfel posibillitatea de a fi foarte aproape de dansatori. Acest spectacol aduce totodată pentru prima dată spectatorii în culisele pregătirii unui spectacol, ideea de la care s-a plecat în crearea acestei coregrafii fiind aceea de a oferi publicului șansa să descopere cât de multă muncă este în spatele fiecărui spectacol pe care un dansator îl prezintă. Spectatorii au ocazia să descopere cum arată o oră de studii și cât de mult efort depune un dansator pentru o singură mișcare. 

„Mi-a făcut foarte mare plăcere să vad că într-un oraș care nu avea o tradiție a dansului, deja putem să vorbim despre lucruri serioase care se întâmplă. Cât despre spectacol, este o introducere în spațiul public a acelei „bucătării” de care are parte în fiecare zi dansatorul, orele de antrenament prezentate într-o formă artistică și nu numai dansul clasic, ci am prezentat și momente din dansul de caracter, din dansul contemporan, ca lumea să înțeleagă ce se ascunde în spatele unui spectacol, de fapt aceasta este ideea principală.” Mihai Babușka, Maestru de balet și coregraf 

„E un spectacol cu ușile deschise, putem spune. Am văzut că e foarte apreciat de public, eu sunt foarte mulțumit de ei. E inedit, nu știu multe inițiative de genul acesta și mă bucur că ne adaptăm. Descoperirea spațiilor, nu tocmai neconvenționale, pentru că sala în care am dansat premiera este o sală de spectacol la urma urmei, dar e o sală mică și am dansat practic pe spațiul pe care în mod normal stă publicul. Noi artiștii împărțim scena în opt puncte. Practic, în momentul ăsta, într-un spectacol, dansezi la punctul unu, cel care este sala. În momentul ăsta am dansat toate cele opt puncte, pentru că am avut public de jur împrejur. Este, probabil, interesant și pentru public să vadă dansatorul atât de aproape, să-l vadă din toate unghiurile, nu doar de la punctul unu, din spațiul sălii de spectacol.” Ovidiu Dragoman, Director Teatrul de Balet Sibiu  

Primele spectacole în turneu din acest an, vor avea loc în data de 14 ianuarie 2017, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Slatina 
„Anotimpurile” și o „Gală de balet” sunt primele două spectacole pe care balerinii TBS le vor prezenta în turneu la Slatina, sâmbătă, 14 ianuarie 2017, de la ora 19:00, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”. Spectacolul „„Anotimpurile” este primul spectacol realizat de coregrafa neozeelandeză Aleisha Gardner (27 februarie 2013) pentru Teatrul de Balet Sibiu. Spectacolul a avut nu mai puțin de opt reprezentații la Sibiu și mai multe reprezentații în țară și străinătate, fiind, după „Spărgătorul de nuci„ și „Lacul Lebedelor”, cel mai dansat spectacol din repertoriul Teatrului de Balet Sibiu. La Sibiu, cea mai recentă reprezentație a „Anotimpurilor” Aleishei Gardner a avut loc în data de 23 martie 2016, când spectacolul s-a dansat cu casa închisă. 
Dacă pentru mulți dintre dansatorii care performează astăzi pe scena TBS prezența la Slatina va fi o premieră, pentru Teatrul de Balet Sibiu nu este prima dată când e invitat să prezinte un spectacol publicului din Slatina. TBS a fost una dintre companiile invitate să prezinte un spectacol chiar la inaugurarea în anul 2010 a centrului cultural, ocazie cu care TBS a pus în scenă spectacolul „Trilogie Ionesco”.