Publicat: 31 Ianuarie, 2017 - 17:50

În cadrul celei de-a patra licitații pentru alocarea multiplexurilor de televiziune digitală terestră organizate de Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) și-au depus dosarele de candidatură companiile NOVA MEDIA S.R.L. cu sediul social în Timișoara și M PLUS INVESTMENTS S.R.L cu sediul social în Iași. În urma analizării dosarelor depuse, comisia de licitație anunță că ambele companii sunt admise în etapele viitoare ale procedurii. 
În data de 13 februarie 2017, în urma etapei stabilirii primului set de oferte câştigătoare, comisia de licitaţie va anunţa ofertanții câştigători și dacă este necesar să fie organizată etapa de licitaƫie propriu-zisă. 
Resurse disponibile
În cadrul licitației sunt disponibile două multiplexuri naționale, 26 de multiplexuri regionale și 18 multiplexuri locale de televiziune digitală terestră nealocate în procedurile anterioare.
Multiplexul digital reprezintă un grup de programe de radiodifuziune şi televiziune, servicii multimedia suplimentare şi alte date asociate de identificare transmise de la staţiile de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră, utilizând modulaţie digitală în limitele unui canal de televiziune standard/bloc de frecvenţă. 
Prin intermediul fiecărui multiplex național se vor putea furniza servicii de televiziune digitală terestră la nivelul întregii țări, în timp ce multiplexurile regionale și locale vor acoperi fiecare câte o anumită zonă de alocare ce poate fi echivalentă cu un județ, respectiv o localitate. 
Procedura de licitație
Așa cum a fost stabilit prin strategia privind tranziția de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră aprobată de Guvernul României, acordarea multiplexurilor se face prin procedură de selecţie competitivă, adică licitație. Aceasta presupune ca fiecare ofertant să depună o ofertă iniţială prin care să indice categoriile şi numărul de multiplexuri pe care doreşte să le achiziționeze. În funcție de existența sau nu a unei cereri mai mari decât oferta, licitația poate continua cu runde primare pentru multiplexurile unde cererea depășește oferta, pentru celelalte categorii desemnarea câştigătorilor făcându-se pe baza ofertei iniţiale. 
După ce se stabilesc câștigătorii și prețurile pentru fiecare multiplex solicitat, licitația poate continua cu o rundă de alocare în care multiplexurile unde sunt posibile mai multe alocări vor fi repartizate ofertanţilor câştigători pe baza sumelor suplimentare pe care aceştia vor fi dispuși să le plătească pentru a obţine o anumită alocare a frecvenţelor.
Taxa minimă de licenţă, care reprezintă preţul de pornire în cadrul licitației pentru fiecare din cele două multiplexuri naționale, este de 300.000 euro, iar pentru multiplexurile regionale și locale aceasta variază între 1.000 de euro pentru un multiplex alocat la nivelul unei localităţi care nu este reşedinţă de judeţ și 10.000 euro. Taxele de licență au fost stabilite de către Guvern în luna februarie 2014. 
Toate aceste multiplexuri se acordă pentru o perioadă de 10 ani. Câștigătorii pot lansa serviciile imediat după obținerea licenței din partea ANCOM și vor avea obligația de a pune în funcțiune 36 de emițătoare în termen de 2 ani de la obținerea licenței pentru multiplexurile naționale, respectiv un emițător în termen de 1 an pentru multiplexurile regionale sau locale. 
Documentaţia licitaţiei poate fi accesată pe pagina de internet a ANCOM, aici.

În urma celor trei licitații organizate până în prezent, au fost alocate trei multiplexuri naționale către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A., compania câștigând multiplexul acordat condiționat „free to air” şi alte două multiplexuri din banda UHF. De asemenea, au mai fost alocate douasprezece multiplexuri regionale și un multiplex local.