Activitatea din industria alimentară din județ este organizată pe 10 ramuri principale și legiferată de acte normative în curs de armonizare cu normele și standardele Uniunii Europene.
Noul guvern a emis o ordonanță prin care preluarea datoriilor Rafo și Carom Onești de către AVAS a fost amânată cu 90 de zile. Urmează un control și la Societatea Națională 'Tutunul Românesc'.
Noul ministru al Finanțelor, Ionuț Popescu, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că în 2005 inflația va fi de o cifră, chiar mai mică decât în 2004.
Introducerea cotei unice de 16% la impozitul pe venit și la impozitul pe profit, reduce veniturile la bugetul de stat cu aproximativ 32.000 de miliarde de lei, a declarat astăzi, Ionuț Popescu, ministrul Finanțelor Publice.
Referitor la decizia Guvernului României de suspendare a Ordonanței de Urgență privind datoriile societăților comerciale RAFO și CAROM Onești, președintele Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, Mircea Ursache, a declarat că AVAS este o instituție publică aflată în subordinea Guvernului și a Prim-Ministrului României și va aplica hotărârile Executivului.
Decizia Guvernului, de a a suspenda aplicarea ordonanței date în favoarea Rafo și Carom nu are nici o influență asupra planului de reorganizare. Florin Dragomir, administratorul judiciar la Rafo spune că acest plan a a fost deja aprobat de instanță înainte de adoptarea acestei ordonanțe iar hotărârea noului guvern ar putea, cel mult, întârzia aplicarea sa.
Graeme Justice, din partea Fondului Monetar Internațional, a sosit la București pentru a discuta cu autoritățile despre acordul stand-by și programul de guvernare.
Guvernul României a suspendat miercuri, pentru o perioadă de 90 de zile, aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 101/2004 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unor creanțe fiscale asupra societăților comerciale Rafo și Carom Onești.
De la 1 ianuarie, angajații și angajatorii plătesc taxe mai mici la buget. Noul Guvern a aprobat, ieri, în prima ședință, introducerea, de la 1 ianuarie 2005, a cotei unice de impozit pe venit de 16% și reducerea impozitului pe profit de la 25%, la 16%, a anunțat premierul Călin Popescu Tăriceanu.