Arad: Rețea de hoți anihilată de jandarmi și polițiști [1]
O rețea de hoți de aparatură electronică și bunuri alimentare a fost reținută de jandarmii și polițiștii arădeni, transmite corespondentul AMOS News (Informatia.ro).
Astfel, ofițeri și subofițeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad în cooperare cu ofițeri și agenți din cadrul Poliției Arad, pe baza unei sesizări primite de la conducerea unui supermarket din Arad , cu privire la faptul că în perioada 24 – 28 decembrie din supermarket au fost sustrase mai multe bunuri în special aparatură electronică în valoare de peste 70.000 lei, au desfășurat activități complexe constând în investigări, verificări de persoane, ridicare și vizualizare imagini. În urma acțiunilor, oamenii legii au prins în flagrant pe Adrian M (38 ani), din județul Iași, Alexandru C. (31 ani), din județul Cluj, și Silviu Florin Adalian (21 ani), din Arad.
Activitatea infracțională a celor trei a fost supravegheată de jandarmi și polițiști în parteneriat cu structurile de paza ale supermarketului, ulterior realizându-se prinderea în flagrant. Cei doi făptuitori au recunoscut întreaga activitate infracțională declarând că începând cu data de 24 decembrie, zilnic, au sustras aparatură audio-video și bunuri alimentare pe care le-au valorificat la diferite persoane sau societăți comerciale iar din banii obținuți a fost plătit și complicele respectiv șeful de tură al agenților de pază.
O parte din prejudiciu respectiv produsele furate în data de 30.12.2008, în valoare de 6.100 lei au fost recuperate, urmând ca prejudiciul total 61.130 lei să fie recuperat ulterior.
Adrian M. și Alexandru C. se fac vinovați, de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar Silviu Florin Adalian de complicitate la furt calificat. Dosarele celor trei vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Autor
:
Paul PREDA
Data publicării: 31 Dec 2008 - 14:16
| |
|