
Garry "Big Daddy" Goodridge a suferit o nouă înfrângere la K1 Dynamite, după ce a pierdut, prin knock-out tehnic, meciul cu Gegard Mousasi.
Disputat pe reguli de MMA (arte marțiale mixte), meciul dintre Mousasi și Goodridge s-a încheiat după 100 de secunde, veteranul de 44 de ani fiind un simplu sac de box în fața sportivului din Armenia.
După un început relativ echilibrat, Mousasi a dus lupta la podea și l-a executat pe Goodridge cu două serii continue de lovituri de brațe întrerupte de o strangulare ușor atipică.
Goodridge a fost nemulțumit de rapiditatea cu care arbitrul de ring a pus capăt disputei, însă sportivul din Trinidad Tobago nu a reușit să contreze seriile de lovituri ale adversarului său.
Goodridge a suferit a șasea înfrângere consecutivă pe reguli de MMA, în timp ce Mousasi, o stea în devenire a sporturilor de contact, a înregistrat a 15-a victorie consecutivă pe reguli de MMA și a 23-a victorie din ultimele 24 de meciuri.
Mousasi i-a învins, până acum, pe Goodridge, Mark Hunt, Malvin Manhoef, Denis Kang sau Musashi.