
Olandezul Alistair Overeem, unul dintre cei mai spectaculoși luptători din lume, și-a asigurat victoria în mai puțin de trei minute la K1 Dynamite.
Gala care încheie anul 2009 este în curs de desfășurare, la Saitama Super Arena, iar Overeem l-a învins, prin knock-out, pe veteranul japonez Kazuyuki Fujita.
Disputat pe reguli de MMA (arte marțiale mixte), meciul dintre Overeem și Fujita s-a încheiat după mai puțin de trei minute, timp în care olandezul și-a alergat adversarul prin ring, până i-a aplicat un genunchi devastator în plină figură.
Fujita și-a revenit cu greutate după lovitura încasată. Overeem a obținut a noua victorie din ultimele zece meciuri susținute pe reguli de MMA, olandezul fiind neînvins din 17 septembrie 2007, când a pierdut la Serghei Kharitonov.
Într-un alt meci de MMA de la K1 Dynamite, Masanori Kanehara l-a învins la decizie, 3-0, pe Norifumi Kid Yamamoto, după un meci în care cei doi au excelat la capitolul luptă din picioare.