Alexandru RUŞI: Simple constatări

De ce mulţi zic, vehiculează calamburul potrivit căruia României îi lipsesc nemţii ori, mai nou, japonezii, pentru a fi pe valul cel mare al bunăstării şi civilizaţiei? Poate fi considerat gradul de motorizare al unei ţări ca expresie consacrată, a unei înfloriri economice durabilă şi, mai ales, multilaterală? Are ori nu importanţă politica de dezvoltare a infrastructurii astfel încât aceasta să fie atractivă şi să îmbie mototurismul către zone recunoscute pentru frumuseţea şi unicitatea lor? Multe întrebări şi tot atâtea probleme de o gravitate ieşită din comun a căror soluţionare este imposibilă deoarece, elementul cel mai important în gestionarea traburilor interne şi, în egală măsură, a celor de pe plan extern, am gândit şi denumit, pre măria sa omul locului, nu cel de import, care face de toate numai ceea ce trebuie, nu!! Se zice că noţiunea de “filistin” defineşte persoana mulţumită de sine, mărginită şi făţarnică, incultă şi refractară la nou!! Adăugaţi o lăcomie fără margini, răutate şi invidie endemică, aplecarea spre hoţie şi violenţă şi, iată, portretul “omului nou” născut din fumul şi sângele celor care au murit în decembrie ’89, absolut nevinovaţi şi, ce-i mai grav, profund înşelaţi în idealurile nutrite în acel moment istoric. Un personaj ce s-a dorit a fi tipul intelectualului rasat implicat politic în chivernisirea avuţiei ţării a reuşit, în mai puţin de 16 luni, să facă din România, ţară fără un cent datorie şi având în visterie nu mai puţin de două miliarde de dolari, cea mai scăpătată şi fără de zestre domnişoară, aducând-o în sapă de lemn pentru vecie. Formula a fost “industria autohtonă este un morman de fier vechi” şi, pe cale de consecinţă fabrici, uzine, combinate, unităţi speciale de producţie, au fost devastate şi vândute pe te mici ce la fier vechi. Cine a vândut şi pe ce preţ atâtea şi atâtea bijuterii ale industriei autohtone, mister total ca şi imposibilitatea recuperării creanţelor externe ori negocierea vânzării acestora pe sume trecute sub tăcere şi totală discreţie, ori a devalizării unor bănci pline de seva unor avuţii în valută care au fost spoliate de midinete, aşa numiţi creatori de modă, industriaşi sau politologi născuţi peste noapte, cum a fost ipochimenul de tristă amintire de sânge, zicea el albastru, contele Iosipescu Zambra.

România a fost o vacă extrem de lăptoasă. Asupra ei s-au năpustit din toate zările excroci cunoscuţi şi în devenire care au fost botezaţi de un nedemn fost prim ministru pe nume Vitor Ciorbea ca titulatura de “investitori strategici” chiar dacă unora, şi nu puţini, le cam flutura vântul prin buzunare aşa ca, de aveau două sau trei ori cinci mi de dolari erau luaţi în braţe şi pupăciţi de miniştri care, aidoma celui actualde la finanţe, erau orbiţi de sumele arătate! Fiece fost prim ministru de la Roman , Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Isărescu, Tăriceanu şi terminând cu cel mai “iubit dintre pământeni” l-am numit pe domnul Boc, a avut grijă de el şi de-ai lui astfel că încet şi sigur s-a format o clică de spoliatori de meserie pentru care formula de zi cu zi era “mie ce-mi iese azi?” Încet şi sigur ţara care în anul 1857 a fost cea dintâi în lume care înregistrat în statistica internaţională o producţie extractivă de ţiţei de 275 tone, de 15.900 t, în 1880, de 250.000 t, în anul 1900 şi de 1.783.947 t, în 1914, ajunge să se roage de FMI şi BM, acceptând condiţii umilitoare, pentru a primi fonduri cu care să facă...ce? Sub lozinca democraţiei, justiţia este injustă, guvernanţii sunt abuzivi, noua clică de profitori se răsfaţă sub privirile scârbite ale celor care, încet şi sigur, se îndreaptă spre neant. Un personaj, fost puşcăriaş pentru hoţie şi înşelăciune, ajuns acum stilist şi creator de modă,  este transformat în erou de telenovelă de cel mai îndoielnic gust, imoral şi amoral, astfel că femelele refulate şi nesatisfăcute suspină prelung, sfâşietor, văzându-le pe cele din grupul de şişic care îşi dau ochii peste cap spre a avea şansa unei acuplări cu masculul nebărbierit şi, pare-se priapic, în veşnică stare de rut. Fete frumoase, care nu ştiu altceva decât să dea din fund, să fie lascive şi pline de speranţa agăţării  unui îmbogăţit care să le ofere tot ceea ce ele îşi imaginează şi doresc, se culcă suspinând şi se trezesc dorind să li se împlinească năzuinţele.

Juriul extrem de “serios şi competent” alege pe cea mai frumoasă tânără din România pentru a prezenta ţara la concursul “Miss Univers 2010”. Premiul I este oferit unei tinere, încă elevă în ultima clasă de liceu,  care la proba ce ar dori să verifice gradul de inteligenţă astfe că i se adresează o întrebare,  face dovada că a trecut prin şcoală ca gâsca prin apă, acordul substantivelor în gen şi număr constituind, pentru tânăra competitoare,  pe mai departe, o greutate insurmontabilă. Mulţi din tinerii acestei ţări ar face pe dracu-n patru să ajungă bogaţi, cât mai repede, faimoşi, deîndată, frumoşi şi vestiţi, oricum, astfel că urmăresc cu sufletul la gură eroii şi eroinele din gama: Columbeanu, Bârciu, etc. În anul 1960 parcul auto al României era de 144.277 unităţi dintre care: tractoare 8084, motociclete 57.713,  autoturisme 15.639  şi 62.877 autovehicule grele. În anul 1968 acelaşi parc era de: 58.768 tractoare; 105.347 autoturisme; 129.144 motociclete; 161.829 auto grele, totalizând 455.088 unităţi. În anul 1991 s-au înregistrat 8.948 accidente cu 3.078 morţi şi 7.789 răniţi. În anul 1994 s-au produs 9.381 accidente cu 2.877 decedaţi şi 8.198 vătămaţi. Avem 6,5 milioane de autovehicule, 7,2 milioane de persoane brevetate, cele mai multe fiind licenţiate pentru conducerea autoturismelor. Din totalul căilor rutiere de comunicaţii doar 26.2% reprezintă drumul modernizat, respectiv 21,548 kilometri din care 5.883 de kilometri reprezintă  drumurile europene pe care ţara noastră le oferă celor care au necesităţi serioase de transport rutier şi doritorilor de drumeţii. Reţea de drumuri spre zonele de mare interes turistic, spre ţinte turistice pline de frumuseţe de care România nu duce lipsă, nu prea există, cu ecepţia celor care au fost relizate, pe distanţe scurte, de proprietarii unor asemenea stabilimente. Cântecul ce zice “bună ţară, rea tocmeală!” conţine adevăr în forma sa simplă şi esenţială. Până când se va mai continua aşa? Unii zic că situaţia va dăinui până ce tot ce mai este de furat, se va fi furat! Oare aşa să fie?