În data de 29.08.2010, între orele 20.00 – 21.45 s-a disputat partida de fotbal dintre echipele F.C. Steaua București și F.C. Poli Timișoara, găzduită de Stadionul “Steaua” din București, în cadrul etapei a VI-a a Ligii I de fotbal.
Între orele 21.30 – 22.00, au avut loc o serie de incidente în care au fost implicați mai mulți suporteri de la Peluza a II-a a stadionului – PELUZA SUD.
În acest context, în baza vizionării probelor video, studierii declarațiilor martorilor și folosind baza de date proprie, Jandarmeria Capitalei a identificat pe numiții Adnan T. (18 ani), Ovidiu F. (30 de ani), Ș. C. (17 ani), Florin B. (25 de ani), Alexandru S. (22 de ani), Ionuț H. (24 de ani), Daniel D. (23 de ani) și Marius G. (24 de ani).
Având în vedere cele constate, Jandarmeria Capitalei a luat următoarele măsuri:
• celor opt li s-au întocmit actele de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de „ULTRAJ CONTRA BUNELOR MORAVURI ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE”, faptă prevăzută de art. 321 din Codul Penal coroborat cu art. 42 din Legea 4/2008, și pedepsită cu închisoare de la un an la șapte ani;
• numiților Alexandru S. și Daniel D. le-au fost întocmite acte de constatare și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 din Legea 4/2008, respectiv „fapta unei persoane, căreia i s-a interzis accesul la unele competiții sau jocuri sportive, de a se afla în arena sportivă unde se desfășoară o competiție sau un joc sportiv de genul celor pentru care s-a dispus interdicția”, pedepsită cu închisoare de la o lună la trei luni sau amendă.
Dosarul cu actele de constatare, împreună cu probele video, au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București în vederea continuării cercetărilor.
Incidentele au fost provocate de afișarea de către suporterii aflați în Peluza Sud a două mesaje, unul cu caracter obscen, adresat conducerii clubului Steaua, iar cel de-al doilea a avut un caracter ofensator la adresa celorlalți suporteri participanți la meci.
Ofensați de afișarea și conținutul respectivelor mesaje, ceilalți suporteri din stadion au reacționat dezaprobator, delimitându-se clar de această acțiune, motiv pentru care un grup de persoane de la Peluza Sud, invocând lipsa de solidaritate a celor care nu s-au implicat, s-a deplasat pe coronamentul stadionului, desprinzînd plasa de lângă un stâlp de susținere al gardului despărțitor dintre Peluză și Tribuna a II-a și încercând să treacă în Tribuna a II-a.
Grupul infracțional constituit la Tribuna a II- a intrat în contact cu spectatorii aflați în acest sector, începând să se manifeste violent, jignind și lovind mai mulți spectatori, fără a ține cont că în zona respectivă erau și femei, copii și oameni în vârstă.
Pătrunderea în Tribuna a II-a a grupului de la Peluza Sud a creat panică în rândul spectatorilor, care, nedorind să se implice în conflict cu grupul de agresori, au început să se deplaseze în masă, dezorganizat, printre rândurile de scaune, spre zona centrală a tribunei și către zona tunelului de acces al jucătorilor. Mai mult, o parte dintre aceștia au fost nevoiți să sară gardul înspre terenul de joc datorită presiunii create.
Prin aceste fapte grave, grupul de agresori a pus în pericol viața, siguranța și integritatea corporală a spectatorilor, prezența femeilor, copiilor și a oamenilor în vârstă, toate aceste elemente constituind o circumstanță agravantă.
Pentru a nu amplifica starea de panică ce se putea solda cu urmări deosebit de grave pentru toți cei implicați, forțele de ordine au intervenit doar pentru aplanarea conflictului.
A urmat defluirea masivă a spectatorilor aflați în tribună, fapt care a făcut imposibilă identificarea grupului, mai ales că atât agresorii, cât și ceilalți spectatori purtau însemne ale clubului gazdă.
În perioada imediat următoare, personalul specializat al Jandarmeriei Capitalei a desfășurat activități specifice de verificare a persoanelor implicate și a împrejurărilor în care s-au produs aceste incidente.
Persoanele identificate sunt cunoscute ca generatoare de conflicte, având un comportament violent și fiind predispuse la comiterea de fapte antisociale. Mai mult, atunci când acționează ca un grup infracțional constituit, săvârșesc fapte de natură să tulbure grav ordinea și liniștea publică.
Din punct de vedere penal și contravențional, istoricul acestora din ultimii trei ani este legat de comiterea unor fapte antisociale.
Astfel, pe numele lui Daniel D. (23 de ani) au fost întocmite anul trecut acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Legea 4/2008 (opunerea cu violențã fațã de personalul de ordine și siguranțã sau fațã de forțele de ordine ori împiedicarea acestora de a-și exercita atribuțiile specifice, cu ocazia desfãșurãrii unei competiții sau a unui joc sportiv), cu ocazia unui meci de hochei al echipei Steaua, disputat la Patinoarul Flamaropol. De asemenea, sus-numitul a fost sancționat contravențional de două ori pentru proferarea de injurii la adresa forțelor de ordine, cu ocazia desfășurării unor meciuri de fotbal ale echipei F.C. Steaua București. Pe lângă sancțiuni, el a mai primit și sancțiunea complementară a interzicerii accesului la competițiile sportive de genul celei căreia la care a fost sancționat.
Lui Alexandru S. (22 de ani) jandarmii i-au întocmit acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri(deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept), fiind sancționat contravențional pentru proferare de injurii cu ocazia unor meciuri de fotbal disputate pe teren propriu de echipa F.C. Steaua București în compania echipelor Universitatea Craiova și Victoria Brănești. Și el a primit sancțiunea complementară a interzicerii accesului la meciurile de fotbal.
Adnan T. (18 ani) a fost sancționat de două ori conform Legii 61/ 1991 republicată, pentru refuzul de a prezenta date despre identitatea sa, la cererea justificată a jandarmilor și a primit amendă tot din partea jandarmilor cu ocazia desfășurării meciului de fotbal dintre echipele F.C. Steaua București și F.C. Brașov, pentru proferarea în public de expresii jignitoare, conform Legii 4/2008.
Ș. C. (17 ani) a fost sancționat de Jandarmeria Capitalei în decursul ultimului an pentru consum de băuturi alcoolice în public, precum și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform Legii 61/ 1991 republicată.
Pe numele lui Ovidiu F. (30 de ani) s-au întocmit acte de constatare pentru infracțiunea de nerespectare a măsurilor de ordine și împiedicarea forțelor de ordine să asigure ordinea publică, cu ocazia meciului de fotbal dintre F.C. Steaua București și Charleroi, din 2007. De asemenea, el a mai fost sancționat contravențional pentru proferare de injurii la meciul dintre F.C. Steaua București și Genclerbirligi S.K.
Comentarii