Începând cu data de 26.08.2010, contractele de finanțare nerambursabilă pentru persoane fizice în cadrul Programului “Casa Verde” sunt valabile 12 luni de la data semnării acestora de către părțile contractante, conform noilor modificări aduse Programului, prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1223/11.08.2010.
Conform noilor modificări, dosarul de decontare va fi depus la sediul Administrației Fondului pentru Mediu până la data de 15 decembrie a fiecărui an.
Precizăm că rămân valabile prevederile contractelor de finanțare transmise până la data de 26 august 2010, la agențiile județene pentru protecția mediului, aferente celor 930 dosare de finanțare aprobate.
Modificarea contractelor de finanțare nerambursabilă, care sunt în vigoare, este posibilă numai la solicitarea beneficiarilor, prin încheierea unui act adițional.
Beneficiarii, persoane fizice care doresc prelungirea contractelor de finanțare vor prezenta în scris, o solicitare, la sediul agenției județene pentru protecția mediului unde domiciliază, cu cel puțin 30 zile lucrătoare înainte de data intrării în vigoare a modificării solicitate. Bugetul alocat Programului pentru anul 2010 este de 110 milioane lei, distribuit la nivelul fiecărui județ, în funcție de numărul de locuitori al acestuia.
De la demararea Programului, 01 iulie 2010 și până la data de 27 august, au fost depuse 8727 dosare de finanțare, cu o valoare de peste 50 milioane lei.
Comentarii