. Acces...



Arhiva 2010

 
    07:18 AM / Feb 10, 2012    
 
   
   
Navigator 2010 

   Sumar știri 2010  
    » Informația zilei
    » La ordinea zilei
    » Editorial AN
    » Dixit
    » În oglinda retro...
    » Figura zilei
    » Topul Evenimentelor
    » Top VIP în presă


Credite cu garanție guvernamentală pentru reabilitarea locuințelor, începând cu 2 august


  Știre | Ora: 00:10 | Data: 22. 07. 2010
Economic Boc Guvern

Începând cu 2 august vor putea fi acordate credite cu garanție guvernamentală pentru reabilitarea termică a locuințelor, după ce astăzi Guvernul a aprobat normele metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanțare prin credite bancare cu garanție guvernamentală, a anunțat primul-ministru Emil Boc.


Premierul a precizat că Executivul oferă garanție de stat pentru credite pe o perioadă de până la 5 ani, contractate de asociații de proprietari și proprietari de locuințe unifamiliare și a căror dobândă va fi subvenționată în totalitate de stat.

„Avantajele acestui program constau în economii la factura de întreținere a oricărui cetățean, mai ales în lunile de iarnă, și susținerea domeniului construcțiilor”, a declarat șeful Executivului.

Răspunzând unei întrebări, premierul a precizat că pentru acest an Guvernul pune la dispoziție 50 de milioane de euro pentru garantarea creditelor luate de proprietari sau asociații de proprietari pentru reabilitarea termică a locuințelor, iar suma va putea fi suplimentată dacă vor exista solicitări în acest sens.




|

Comentarii

Afiseaza Ordoneaza
Page created in 0.54 seconds.