Autoritățile mexicane au anunțat arestarea lui Edgar Valdez Villareal, poreclit "the Barbie", urmărit pentru trafic cu droguri în Statele Unite și cunoscut pentru tacticile brutale folosite în eliminarea rivalilor săi, aceasta reprezentând o importantă victorie a guvernului.
Edgar Valdez Villareal, cetățean mexican născut în Statele Unite, este considerat a fi responsabil de declanșarea unui război sângeros, în cursul căruia s-au înregistrat schimburi de focuri în centrul Mexicului și au fost găsite cadavre spânzurate la marginea unor poduri.
Poliția federală l-a arestat pe Villareal, liderul născut în Texas al bandei Beltran Leyva, care opera în centrul Mexicului, într-o casă dintr-o zonă rezidențială de la marginea statului mexicam Morelos, în apropierea capitalei Ciudad de Mexico, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.
Villareal, unul dintre cei mai căutați infractori urmăriți atât de către autoritățile mexicane, cât și de cele din Statele Unite, nu a opus rezistență în momentul arestării sale.
Anunțul de astăzi a fost confirmat de biroul Procurului General, de Ministerul de Interne și de către cel al Securității Publice, și de președintele mexican Felipe Calderon.
Departamentul Siguranței Publice a precizat, într-o declarație, că arestarea traficantului rezultatul unei operațiuni a serviciilor secrete care s-a desfășurat pe durata unui an de zile.
Comentarii