Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a solicitat astăzi asocierii THR ASESORES EN TURISMO, HOTELIERE Y RECREACION S.A./ TAYLOR NELSON SOFRES S.A., partenerul contractual în proiectul de realizare a brandului de turism al României, să comunice de urgență poziția oficială față de informațiile apărute în presă, cu privire la faptul că unul din cele 3 elemente ale reprezentării vizuale a brandului, respectiv izotipul, este asemănător în proporție foarte mare, ca formă și compoziție, cu un alt logo comercializat pe internet.
Scrisoarea oficială a MDRT, înregistrată cu nr. CM 51002/30.07.2010, are la bază prevederile contractuale, conform cărora asocierea a garantat originalitatea elementelor manualului de brand și faptul că acestea nu aduc atingere prevederilor legislației române, comunitare și internaționale.
MDRT susține că nu a efectuat nicio plată către THR-TNS și nici nu va efectua plăți în cadrul acestui contract, până la clarificarea acestor aspecte.
Comentarii