CEx al PSD a aprobat lista cu șefii de departamente propuși de Victor Ponta, printre aceștia numărându-se numeroși lideri de filială, dar și parlamentari, unii dintre ei fiind printre cei care nu au reușit să obțină funcții la congresul din februarie.
Astfel, departamentul PSD pentru analiză, strategii și politici publice va fi condus de Alexandru Athanasiu, cel de politici economice și financiare, de Ștefan Viorel (senator), cel pentru politici sociale și ocuparea forței de muncă de Ioan Cindrea (președinte PSD Sibiu), cel de administrație publică și descentralizare va fi condus de Mircea Dușa (președintele PSD Harghita), cel de industrie alimentară și siguranță alimentară, de Ioan Dârzu (șef PSD Alba), de agricultură și dezvoltare rurală, condus de Victor Surdu (deputat), în timp ce de departamentul de politică externă și relația cu comunitățile românești, se va ocupa Bogdan Niculescu Duvăz.
Departamentul Afaceri europene este condus de Cristian Dumitrescu, cel de Apărare și siguranță națională, de Ion Stan (șef PSD Dâmbovița), cel de politici de dezvoltare regională și turism este condus de Nicușor Constantinescu (președinte CJ Constanța). De energie, resurse și politici industriale se va ocupa Iulian Iancu (deputat),de educație publică, cercetare și sport Ion Mang președinte PSD Bihor, iar de sănătate Florian Popa (deputat, rectorul Universității de Medicină București).
De protecția mediului, silvicultură și gospodărirea apelor se va ocupa Ion Mocioalcă (lider PSD Caraș Severin), de cultură, culte și minorități -Adrian Păunescu, de Transport și infrastructură- Sorin Bota (senator), de relația cu sindicatele – Florin Cazacu (primarul orașului Brad), de relația cu aleșii locali – Tiberiu Marc (președinte PSD Sălaj), de relația cu mediul de afaceri și IMM – Gheorghe Bunea Stancu (șef PSD Brăila). Responsabil de politici de dezvoltare urbană va fi Adrian Duicu (șef PSD Mehedinți), de departamentul pentru egalitate de șanse și familie se va ocupa Maria Lazăr, de relația cu patronatele și piața de capital Gheorghe Marcu (președinte PSD Botoșani). Departamentul pentru sinteză și comunicare publică va fi condus de Octavian Știreanu, iar cel de ideologie doctrinară și relația cu instituțiile social-democrate europene de Dan Mircea Popescu, în timp ce de relația cu asociațiile de revoluționari responsabil va fi Ion Vasile, șef PSD Buzău.
Comentarii