Partidul Social Democrat împărtășește îngrijorarea și susține poziția societății civile în legătură cu desființarea ilegală a Agenției pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați prin OUG 68/ 2010 și face următoarele precizări:
1. Decizia Guvernului privind desființarea ANES pune statul român în contradicție cu legislația europeană în vigoare și, respectiv, cu articolul 148 din Constituția României
2. Statul român poate fi atacat în fața Curții Europene de Justiție pentru transpunerea incorectă și/sau încălcarea Directivei Parlamentului European și Consiliului 54/2006 (forma consolidată a Directivelor Consiliului 207/1976 și 73/2002 pe care Legea 202/2002 le transpune)
3. Textul Directivei lasă la dispoziția statelor membre desemnarea unor organisme "împuternicite să promoveze, să analizeze, să supravegheze și să susțină egalitatea de tratament " dar solicită imperativ ca aceste organisme să poată:
• să ofere persoanelor victime ale discriminării un ajutor independent pentru a intenta o acțiune împotriva discriminării,
• să procedeze la efectuarea unor studii independente privind discriminările,
• să publice rapoarte independente și să formuleze recomandări cu privire la toate chestiunile legate de aceste discriminări
• să schimbe informațiile disponibile cu organismele europene omoloage, cum ar fi un Institut European pentru Egalitatea de gen.(deja creat și în funcțiune)
"Legea 202/2002, prin care se înființează ANES, precum și HG 484/2007, care stabilește statutul acesteia, sunt deja parțial contrare spiritului Directiveă europene transpuse. Acesta ar impune nesubordonarea administrativă față de executiv a organismului responsabil, în vederea atingerii scopului pentru care a fost creat; trebuia evitat conflictul de interese întrucât, în multe situații, discriminarea se face chiar de către instituțiile statului, iar guvernele pot dori să prezinte o situație mai bună decât este în realitate. Partidul Social Democrat a considerat, totuși, ca un consens al tuturor forțelor politice pentru înființarea Agenției, cu o forma imperfectă de autonomie, este important pentru înscrierea pe agenda publică a unei probleme grave și urgente a societății noastre - inegalitatea și discriminarea la adresa femeilor, sub toate formele acesteia.Niciunul dintre obiective menționate nu mai poate fi îndeplinit in acest moment. În egală măsura, este pusă sub semnul întrebării atragerea și utilizarea de fonduri pentru proiectele de reducere a inegalităților și de ameliorare a condiției femeii din sursele special create precum Fondul Social European, Programul Daphne, etc. Luând în considerare motivele făcute publice de organizațiile care reprezintă societatea civilă, precum și argumentele mai sus enumerate, grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat vor vota împotriva OUG 68/2010", se arată într-un comunicat de presă al PSD.
Comentarii