Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, este "cel mai mare mincinos din România, văzut de asemenea ca fiind cel mai corupt ministru".
"Domnul Videanu este cel mai mare mincinos din România, cel puțin din clasa politică. Este un om care cu o seară înainte se ținea cu ghearele de scaun și a doua zi ne anunța că de fapt el din februarie vrea să plece, este un om considerat în toate sondajele publice ca cel mai corupt ministru pe care România îl are și l-a avut. Plecarea dânsului din Guvern, cel puțin pentru imaginea de integritate a unui Guvern într-o țară europeană, e un lucru bun pe care îl salut", a replicat liderul PSD.
Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a declarat sâmbătă că, în opinia sa, nu sunt șanse ca Executivul să fie demis printr-o moțiune de cenzură în 2010.
Comentarii