În cadrul ședinței ordinare pe luna august, consilierii locali din Drobeta Turnu Severin, au aprobat contribuția de 2 la sută, reprezentând 19.798 de euro, în ceea ce privește proiectul „Modernizarea și conservarea Castelului de Apă”, finanțat prin programul IPA de Cooperare transfrontalieră România-Serbia 2007-2013.
Aleșii locali au votat și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Consiliul Local pe anul 2010. Constatându-se că în urma rectificării bugetului de stat din luna august 2010 nu au fost acordate sume defalcate din TVA pentru acoperirea cheltuielilor privind drepturile persoanelor cu handicap, Executivul primăriei a solicitat aleșilor locali suplimentarea bugetului Serviciului public de asistență și protecție socială cu suma de 560.000 de lei (180.000 de lei – cheltuieli de personal și 380.000 de lei indemnizații persoane cu handicap) în vederea achitării drepturilor cuvenite pe luna iulie 2010. Tot la capitolul rectificări, consilierii locali au aprobat suplimentarea bugetului local cu suma de 200.000 de lei pentru susținerea societății care administrează echipa de fotbal a orașului (SC Fotbal Club), societate la care și Consiliul Local Severin este asociat.
Un alt punct pe ordinea de zi a constat în reactualizarea tarifelor la apă și canalizare practicate de SC SECOM SA Drobeta-Turnu-Severin, începând cu data de 1 iulie a.c., ca urmare a majorării cotei de TVA de la 19 la sută la 24 la sută. Astfel, tariful a crescut cu 5 la sută, ceea ce înseamnă că populația va achita 3,40 de lei-mc pentru apa potabilă și 0,36 de lei-mc pentru serviciul de canalizare.
„Este o lege la nivel național, a trebuit să actualizăm aceste tarife cu procentul de 5 la sută. A fost o formalitate, nu depinde de voința noastră. Bugetul local înseamnă bugetul cetățeanului, asta înseamnă că cei 5 la sută să-i luăm de la cetățean să-i ducem la bugetul centralizat al statului pentru că TVA-ul acolo merge”, a spus primarul orașului Constantin Gherghe.
Comentarii