. Acces...



Arhiva 2010

 
    09:32 AM / Feb 10, 2012    
 
   
   
Navigator 2010 

   Sumar știri 2010  
    » Informația zilei
    » La ordinea zilei
    » Editorial AN
    » Dixit
    » În oglinda retro...
    » Figura zilei
    » Topul Evenimentelor
    » Top VIP în presă


România între producătoarele de filme din competeția Premiul LUX al PE


Corespondență din Bruxelles de la Carmen Dinu
  Știre | Ora: 18:36 | Data: 28. 06. 2010
Varia LUX Film prize
10 filme produse în Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, România și Regatul Unit au fost selectate de Parlamentul European în competiția de anul acesta pentru Premiul LUX, în cadrul Festivalului de Film European de la Bruxelles. Este vorba de filmele:

Akadimia Platonos (Plato's Academy), de Filippos Tsitos,  Grecia,  Germania

Bibliothèque Pascal, de Szabolcs Hajdu, Ungaria, Germania,  Regatul Unit, România

Die Fremde (When we leave) de Feo Aladag,  Germania

Illégal (Illegal)  de Olivier Masset-Depasse, Belgia

Indigène d’Eurasie (Eastern Drift) Sharunas Bartas, Lituania,  Franța, Regatul Unit

Io sono l'amore (I Am Love)de Luca Guadagnino, Italia

La bocca del lupo (The Mouth of the Wolf) de Pietro Marcello,  Italia

Lourdes de Jessica Hausner,  Austria, Franța,  Germania

Medalia de onoare (Medal of Honour) de Calin Peter Netzer,  Germania, România

R de Tobias Lindholm și Michael Noer,  Danemarca

În cadrul parteneriatului dintre Premiul LUX și secțiunea “Venice Days” ("Zilele Veneției") a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, cel puțin 3 dintre aceste filme vor fi prezentate la conferința de presă “Venice Days” din 27 iulie 2010. Filmele în competiție vor fi proiectate mai întâi la Veneția și apoi în cadrul Parlamentului European, la Bruxelles, între 26 octombrie și 19 noiembrie. Membrii Parlamentului European vor vota apoi filmul câștigător, Premiul LUX 2010 fiind acordat pe 24 noiembrie de către Președintele PE la Strasbourg. Premiul LUX (în latină, lux - lumină) a fost creat în 2007, ca simbol concret al angajamentului

Parlamentului European în favoarea industriei de film europene și a creativității sale. Indiferent de tema aleasă, a individului, istorică sau socială, fiecare film din cadrul selecției oficiale pentru Premiul LUX aruncă o scurtă privire asupra Europenilor - asupra vieții lor, a convingerilor sau îndoielilor sau a căutării identității lor. Ca și în cazul câștigătorilor din anii trecuți — Auf der anderen Seite (2007), Le silence de Lorna (2008) și Welcome (2009) — filmul câștigător al ediției 2010 va beneficia de sprijinul financiar al Parlamentului European, care constă în subvenționarea subtitrării în cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, inclusiv o adaptare a versiunii originale pentru persoanele cu deficiențe de vedere sau de auz și producerea unei copii de 35 mm pentru fiecare stat membru UE sau susținerea lansării DVD-ului aferent.

Pentru a putea fi eligibile în cadrul selecției oficiale ale Premiului LUX 2010, filmele trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să fie un film de ficțiune sau de animație sau un documentar; să aibă cel puțin 60 de minute; să ilustreze sau să pună problema valorilor fundamentale sau a identității europene, a diversității culturale europene sau să introducă problematica din dezbaterile privind procesul de integrare; să fie producții sau coproducții eligibile pentru programul MEDIA (Uniunea Europeană, Croația, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția); prima lansare în cinema să fi fost între 1 iunie 2009 și 31 mai 2010. În fiecare an, un panel decide cu privire la selecția oficială a Premiului LUX. Acesta include producători, distribuitori, directori de festival sau critici de film. O treime a panelului este reînnoită în fiecare an, iar membrii săi sunt numiți de Comisia pentru cultură și educație a Parlamentului European. Din juriu face parte și câștigătorul Premiului LUX din anul precedent. Comisia Europeană (MEDIA) și Consiliul Europei (EURIMAGES) au reprezentanți în juriu în calitate de observatori.



Autor: Carmen DINU
Ultimele 10 știri ale autorului: Carmen DINU
Știre : Tratatul de la Lisabona va fi modificat [ 13:44 - 17. 12. 2010 ]
Știre : Cutaș cere clarificări de la CE privind un raport privind adopțiile [ 00:12 - 15. 12. 2010 ]
Știre : Protecție la nivel european pentru victimele infracțiunilor [ 00:10 - 15. 12. 2010 ]
Știre : PE respinge instituirea Blue Card la nivel european pentru rezidență și drept de muncă [ 00:08 - 15. 12. 2010 ]
Știre : Băsescu: Franța și România trebuie să rezolve problema franco-română [ 20:08 - 16. 09. 2010 ]
Știre : Politica franceză contra romilor iscă tensiune între liderii UE [ 19:35 - 16. 09. 2010 ]
Știre : Romii schimbă agenda Summit-ului UE [ 17:16 - 16. 09. 2010 ]
Știre : Europa trebuie să interzică produsele provenite de la animale clonate [ 20:20 - 09. 09. 2010 ]
Știre : UE trebuie să elimine restricțiilor pe piața muncii pentru români și bulgari [ 19:15 - 09. 09. 2010 ]
Știre : Statele UE trebuie să asigure servicii poștale de calitate [ 18:40 - 09. 09. 2010 ]
|

Comentarii

Afiseaza Ordoneaza
Page created in 0.88 seconds.