Rata de participare la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, organizat miercuri, a fost de 80,58%. În cifre absolute, s-au prezentat 39.649 candidați din cei 49.203 înscriși.
Din cei 39.649 candidați prezenți, 4.408 s-au retras din examen, după o oră, conform prevederilor metodologice, invocând motive personale sau medicale. 99 de candidați au fost eliminați din sălile de concurs, cei mai mulți - 75 - din cauza unor tentative de fraudă. Conform procedurilor, 9.554 persoane (19,42%) au fost declarate absente.
Rate ridicate de prezență s-au înregistrat în județele Giurgiu (92,01%), Harghita (90,48%), Ilfov (89,90%), Sibiu (88,65%) și Iași (88,53%), la polul opus situându-se județele Bihor (72,53%), Vâlcea (74%), Vrancea (74,42%), Argeș (74,75%) și municipiul București (74,48%).
Rezultatele concursului se afișează la sediul unității/instituției de învățământ unde s-a desfășurat concursul, în data de 18 iulie. Înregistrarea contestațiilor și transmiterea acestora comisiei de rezolvare a contestațiilor are loc în intervalul 18 - 19 iulie, iar afișarea rezultatelor finale obținute de candidați are ca termen data de 21 iulie. Prima etapă de repartizare - repartizarea în ședință publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învățământ, a candidaților care au obținut cel puțin nota 7,00 (șapte), pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile se realizează în perioada 22-23 iulie 2010.
Comentarii