. Acces...



Arhiva 2010

 
    08:42 AM / Feb 07, 2012    
 
   
   
Navigator 2010 

   Sumar știri 2010  
    » Informația zilei
    » La ordinea zilei
    » Editorial AN
    » Dixit
    » În oglinda retro...
    » Figura zilei
    » Topul Evenimentelor
    » Top VIP în presă


Situația traficului rutier la ora 12.45


  Știre | Ora: 12:52 | Data: 08. 09. 2010
Local Infotrafic

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în județul Prahova, până la ora 19:00, traficul rutier va fi întrerupt pe DN1A Săcele – Ploiești, la kilometrul 105+098 metri, în zona Coada Malului, din cauza unor lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată.


Circulația a fost deviată de la Lipănești (km 98+520) pe ruta DJ217 Lipănești – Zamfira – Găvănel – DJ102 Găvănel – Coțofenești – DJ100G Gura Vitioarei, cu ieșire pe DN1A la kilometrul 109+370 metri (în apropiere de Vălenii de Munte) și retur.

Conducătorilor de autoturisme care intenționează să ajungă de la Ploiești la Brașov le recomandăm să circule pe DN1, pe Valea Prahovei.

De asemenea, din aceeași cauză, traficul feroviar a fost întrerupt pe linia 304 Ploiești – Măneciu.

Pe DN7, în perioada 3 – 28 septembrie 2010, pe porțiunea de drum cuprinsă între kilometrii 188+300 de metri și 188+700 de metri, în dreptul localității vâlcene Seaca (tronsonul Râmnicu Vâlcea – Călimănești), se execută lucrări de realizare a unei benzi de decelerare în zona unui complex expozițional. În locul respectiv nu s-au produs perturbări ale traficului, dar este necesar să se circule prudent.

Câteva segmente ale unor drumuri naționale rămân afectate de alunecări de teren, iar traficul se desfășoară restricționat. Cele mai importante sunt:
·        DN15, în zona Tulgheș, județul Harghita;
·        DN10, în județul Buzău, în zona Siriu;
·        DN67, între localitățile vâlcene Costești și Negrulești.

Remintim că pe autostrada A1 București – Pitești există o restricție de circulație din cauza unor lucrări care se execută la podul din zona kilometrului 28. Astfel, pe podul respectiv a fost închis traficul pe sensul Pitești – București, fiind deviat pe banda a doua a sensului opus.

Tot pe A1, la această oră (12:45), se execută lucrări de reabilitare a suprafeței carosabile pe benzile 1 (care au fost deteriorate de traficul greu pe unele porțiuni), la kilometrul 60 pe sensul către Pitești și la kilometrul 91 pe sensul către București. La kilometrii 13+500 și 17+500, pe sensul către Pitești, se înlocuiesc glisierele metalice de protecție.

Le recomandăm conducătorilor auto să circule prudent, să se asigure temeinic, să semnalizeze și să se încadreze din timp pe benzile marcate provizoriu, respectând semnalizarea rutieră temporară instituită în preajma lucrărilor.

 

 

 




|

Comentarii

Afiseaza Ordoneaza
Page created in 1.32 seconds.