Informatia.ro (AMOS News) a monitorizat cele mai importante evenimente, înregistrate în această săptămână. Vă prezentăm clasamentul primelor cinci subiecte de presă, în funcție de impactul lor asupra opiniei publice.
1. Jocul cu moțiunea
Moțiunea va fi votată, până la urmă, marți, așa cum se stabilise de la bunul început, înainte ca președintele Traian Băsescu să intervină. După ce mai mulți lideri ai PDL l-au așteptat în zadar pe Geoană pentru discuții, s-au cam supărat pe șeful Senatului și au declarat că nu se comportă ca președinte al Senatului, ci ca membru PSD. Reprezentanții PDL l-au așteptat vineri dimineață aproape o oră pe Mircea Geoană. Președintele Senatului nu a venit, dar a transmis senatorilor democrat-liberali o scrisoare prin care i-a invitat la o discuție informală, care să lămurească dezbaterea moțiunii de cenzură, sâmbătă la ora 12.00. Răspunsul lui Mircea Geoană nu i-a mulțumit pe liderii PDL care i-au solicitat, tot în scris, convocarea Biroului Permanent al Senatului pentru a schimba data dezbaterii moțiunii de cenzură. Mircea Geoană, i-a anunțat pe parlamentarii PDL că întâlnirea stabilită pentru sâmbătă nu-și mai are rostul și a convocat ședința Biroului Permanent al Senatului pentru luni la ora 13. Membrii Biroului Permanent spun că Geoană i-a consultat când a stabilit data ședinței. Democrat-liberalii i-au cerut lui Mircea Geoană să se țină de cuvânt și să cheme conducerea Senatului așa cum a anunțat inițial - sâmbătă la prânz.
2. Sondaj GSS: Opoziția câștigă teren în fața Puterii
Un sondaj efectuat de Grupul de Studii Sociale relevă faptul că președintele României, Traian Băsescu, dar și premierul Emil Boc pierd teren în fața Opoziției. Românii și-au pierdut încrederea în liderii actualei puteri. Ar vota pentru suspendarea președintelui Băsescu, iar pe Emil Boc îl consideră un lider slab. Opozița începe să primească din ce în ce mai multă încredere, iar Crin Antonescu ar fi votat președinte la alegerile prezidențiale, în timp ce Victor Ponta este considerat a fi cel mai bun pentru a crește veniturile românilor și pentru a stopa corupția și contrabanda.
3. Emil Boc: Legea pensiilor, considerată adoptată de Parlament
Prim-ministrul Emil Boc a salutat faptul că legea prin care se recalculează pensiile speciale a fost adoptată de Parlament, nefiind depusă o moțiune de cenzură pe marginea sa după asumarea răspunderii Guvernului, și și-a exprimat speranța că actul normativ nu va fi contestat la Curtea Constituțională. “În această săptămână, Guvernul și-a angajat răspunderea asupra a două proiecte de legi, asumare care a avut loc în fața Parlamentului. Prima asumare a fost pe proiectul de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar; al doilea proiect de lege pe care guvernul și-a angajat răspunderea a fost proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Prin faptul că în termen de trei zile de la angajarea răspunderii nu s-a depus o moțiune de cenzură, acest proiect de lege este considerat adoptat de către parlament și mai are de parcurs două etape: eventuala sesizare la Curtea Constituțională și promulgarea de către președintele României, după care se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare”, a spus Boc, la Palatul Victoria.
4. Medicamentele se scumpesc
Vineri s-a consumat primul episod din scandalul medicamentelor compensate. La o dezbatere organizata de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, s-a lasat cu scantei si vorbe grele.
Reprezentantiii bolnavilor cronici sunt disperati ca din iulie vor plati si de opt ori mai mult pentru medicamentele luate pe reteta. Tot taraboiul s-a iscat de la faptul ca reprezentantii Case de Asigurari vor sa modifice schema de compensare a pastilelor ca sa incurajeze consumul de produse ieftine. Asa ca cei care vor doctorii de ultima generatie vor da mai mult pe ele, si cu 500 de lei.
5. A început canicula
Românii au avut parte de prima săptămână cu temperaturi extrem de ridicate. O săptămână caniculară cu aer cald venit din Africa. Meteorologii au anunțat cod galben de caniculă până astăzi, iar afară nu se poate respira. Primăriile au amplasat corturi cu apă pentru trecători. Și totul abia a început.
Comentarii