Uniunea Europeană este pregătită să facă pași unilaterali spre sancțiuni contra Iranului pentru programul său nuclear, declara ministrul francez de externe Bernard Kouchner .
Întrebat dacă există un consesns în cadrul UE pentru sancțiuni unilaterale, Kouchner a replicat că "în general, da, dar trebuie discutat despre ce fel de sancțiuni. Iar mai întâi ar trebui să dedicăm puterea noastră și timpul pentru a adopta o rezoluție în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Consensul general este de asemenea să nu vizăm poporul, ci economia, sistemul bancar, asigurările și permisele de călătorie pentru unele persoane" .
Kouchner participa în Finlanda la o întâlnire a miniștrilor de externe din UE, iar omologul său finlandez Alexander Stubb a subliniat că există un consens suficient în UE pentru sancțiuni unilaterale contra Iranului.
Comentarii