Pe unii dintre aleșii noștri, deputați și senatori, miniștri și subminiștri îi chinuie rău de tot gândul că tinerii acestui popor nu sunt încă fericiți, atât de fericiți încât să uite de necazuri, de durere, de neîmpliniri, etc. Așa se explică de ce un domn extrem de simpatic, cu părul pomădat și mustăcioară cât se poate de șic, s-a dus la Cotroceni, cu ceva timp în urmă, unde a prezentat și susținut proiectul unei legi de toată frumusețea, oportunitate și, mai ales, necesitatea, raportată la categoria de semeni din capul acestor scurte consemnări.
Ne întoarcem cu ceva timp în urmă, să tot fie vreo 19 ani și, ne amintim că în frământatul an de grație 1990, un mare și vestit bandit autohton, la îndemnul bandei de ticăloși care se grăbeau nevoie mare să aducă țara în sapă de lemn (acțiune pe deplin încununată de succes) a prezentat un proiect de lege referitoar la curmarea suferințelor celor în mare impas datorat bolilor incurabile. Spre cinstea ei Poliția națională, prin reprezentanții ei, a făcut opoziție înverșunată astfel că inițiativa a căzut. Onorabilul domn din zilele noastre a cerut legiferarea drogurilor ușoare pentru a fi în pas cu modernul și mondenitatea occidentală de rit olandez, țară în care partidul pedofililor a fost legalizat, drogul așa numit “ușor”, idem așa că nu se putea să rămânem mai prejos.
Nu cred că prezidentul a răspuns pozitiv la o asemenea mare idioțenie. Ba chiar sunt tentat să cred că vicele PDL care a susținut o asemenea enormitate a fost zdravăn urecheat și, pentru o perioadă de timp, sfătuit să stea undeva ascuns, până se va uita tărășenia. Mai mult, Boc cel mic și rău, care este atent la pulsul presei cea de toate zilele și culorile, a spart gașca vânzătorilor de iluzii etnobotanice. Asta până ce rechinii branșei vor găsi alte formule de atac. Până una alta, fără droguri ușoare sau numai cu ajutorul celor oferite, de acuma în mod ilegal, de cei din zona de exploatare a prafurilor, compușilor, lichidelor și vaporilor,
, sute de copii, adolescenți și tineri își caută sănătatea, extrem de grav lezată, în spitale.
Așadar, asta era grija majoră a dobitocului cu funcție de conducere? Să legalizăm drogul! Asta era problema majoră care-i dădea coșmaruri și dureri de cap? Chiar puteți crede așa ceva? Aiurea! Omul nostru era, direct sau prin interpuși, sau este conectat la rețeaua autohtonă de bandiți în ale procurării, transportului și desfacerii de asemenea produse de plăcere. Doar se știe ce sume se învârt în sfera aceasta nenorocită ! Milioane, zeci , sute, de euro!
Nu știu dacă legea referitoare la interzicerea produselor desfăcute în magazinele înființate, cu precădere, în județe defavorizate, a fost astfel concepută încât să fie eficientă , eficace și cu acțiune serioasă și în viitorul apropiat. Se știe că Ministerul Sănătății s-a căznit mult și, a stat îndelung în cumpănă pentru a se pronunța dacă sunt ori nu vătămătoare plantele cu efecte halucinogene garantate! Ce, parcă nu au și ei nevoie de ceva bani pentru partid?
Comentarii