Eurodeputatul PDL Cristian Preda și-a prezentat vineri poziția privind revizuirea Comstituției, una din tezele sale fiind aceea că șeful statului să poată dizolva Legislativul în situațiile de blocaj politic, însă nu e de acord cu desființarea Senatului,pe care îl vede ca pe o Cameră a regiunilor.
Primul punct al schiței de reformă constituțională prezentat de Preda este instituirea unui regim semiprezidențial în care președintele are atribuții mult mai clare. Astfel, euroaprlamentarul PDL a apreciat, în cadrul unei conferințe pe care a susținut-o, vineri, la Institutul de Studii Populare, că șeful statului ar trebui să dobândească dreptul de a dizolva forul legislativ ori de câte ori apare o criză politică ce poate fi deblocată în urma unor noi alegeri parlamentare. "Ar trebui să existe un articol prin care președintele să poată dizolva Parlamentul, indiferent de momentul în care criza se produce, nu ca acum când poate fi dizolvat doar în situația în care un Guvern nu este votat. Crizele politice apar nu doar la formarea guvernului, ci apar și pe parcurs. Este sănătos, ca un mijloc de depășire a unor crize în relația dintre guvern și Legislativ, ca un factor constituțional să dispună de capacitatea de a dizolva Camerele", a spus Preda. El a spus că nu există riscul ca șeful statului să abuzeze de acest drept, invocând exemplul Franței, unde președinții au uzitat rar de dreptul lor din cauza procedurii costisitoare, dar și a riscurilor politice. În ceea ce-l privește pe președinte, Preda crede că ar trebui înscris explicit în textul constituțional dreptul șefului statului de a prezida ședințele Guvernului
În al doilea rând, Preda nu crede în oportunitatea instituirii unui Parlament unicameral deoarece ar lăsa nereprezentate interesele colective mai largi decât cele de la nivel de colegiu, fapt ce ar conduce la "o criză de autoritate mult mai gravă decât cele cunoscute până acum". În consecință, reforma constituțională ar trebui corelată cu o restructurare administrativă și cu o nouă filosofie a reprezentării. Astfel, europarlamnetarul PDL susține că ar trebui să existe un Parlament bicameral, cu o Cameră a Deputaților de 250 de deputați aleși uninominal și un Senat de 40-50, ce ar trebui să reprezinte interesele colective de la nivel regional. Preda susține varianta desființării județelor și înființarea a 10-12 regiuni care să fie reprezentate în mod egal în Senat. Concomitent, ar trebui redus considerabil numărul comunelor și, implicit, al consiliilor locale, fapt ce ar conduce la economii la buget mai mari decât prin renunțarea la una din Camerele Parlamentului. "Constituirea regiunilor ar duce la o structură nedisipată a autorității și ar evita crearea unor fiefuri județene conduse de către președinți ai consiliilor județene", a explicat eurodeputatul.
Comentarii