Refuzul de ieri al partidelor din opoziție de a mai discuta cu președintele României exprimă o ruptură semnificativă a vieții politice românești. Este o ruptură datorată, în exclusivitate, lui Traian Băsescu. Acesta a jignit fără contenire partidele politice adversare; a torpilat cât s-a putut autoritatea celei mai reprezentative instituții democratice a statului, Parlamentul; a ignorat rezultatele votului popular și în 2004, și în 2008, și în 2009, de fiecare dată instalând la putere, după o aritmetică proprie, un guvern de acoliți, nelegitimat prin vot, prin încredere și prin voință populară majoritară.
Culmea sfidărilor repetate produse de Traian Băsescu la adresa partidelor parlamentare a reprezentat-o recunoașterea instituțională, ca entitate distinctă, a adunăturii de parlamentari independenți, strânși pe bani și ademeniți cu funcții de un general care, pentru această ispravă pe timp de pace, a fost instalat în fruntea oștirii române.
În cadrul „proiectului Johannis“, patru partide parlamentare și grupul minorităților altele decât cea maghiară alcătuiseră un arc de o largă majoritate, care i-au prezentat în mod insistent lui Traian Băsescu propunerea perfect constituțională de a-l desemna premier pe primarul Sibiului. Băsescu a refuzat cu încăpățânare, trimițând la plimbare această mare coaliție democratică, sub pretextul că... nu este înregistrată la tribunal! Vasăzică, celor cinci grupuri ultramajoritare în Parlament le-a pretins o formalitate juridică, în timp ce electronilor liberi, ieșiți de pe orbitele altor partide, le-a dat drept de funcționare, i-a legitimat și i-a binecuvântat, punându-i în fruntea bucatelor, și la Cotroceni, și la Palatul Victoria.
La consultările de ieri, Traian Băsescu, jucător la ruleta rusească, a mai băgat un glonț în butoiul revolverului, ducându-și-l la tâmplă, cu siguranța că, din nou, va trage în gol. De data asta, s-a înșelat. Obligând liderii partidelor din opoziție să stea alături de cei care au trădat și de care au fost jigniți nu o dată, șeful statului a împins provocarea până la limitele batjocorei. Și reacția celor în cauză a fost pe măsură: s-au ridicat și au plecat din sală!
Nu a fost vorba de vreun boicot, întrucât acesta ar fi însemnat ca partidele din opoziție să refuze, pur și simplu, să vină la Cotroceni. A fost un gest de elementară frondă a unor instituții politice respectabile, față de un om care le-a batjocorit fără contenire, le-a stigmatizat și ridiculizat, le-a învinovățit, cu și fără temei, străduindu-se să le spargă, să le destabilizeze ori să le compromită în fel și chip.
Iluzia lui Traian Băsescu era aceea că, în actualul mandat, va reuși să realizeze, cum spune el însuși, „al treilea mare obiectiv al României“ din ultimii 20 de ani. După aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană, Traian Băsescu – într-o abordare vizionară care nu-i este deloc specifică și nici nu i se potrivește – anunța că al treilea obiectiv va fi „modernizarea statului“.
Dar, pentru această modernizare, mai are nevoie, în blestemata asta de democrație care-l incomodează la culme, și de votul partidelor. Iar acestea se întâmplă să refuze un parteneriat cu un om care n-a știut să le respecte.
Ca să nu mai vorbim că așa-zisa „modernizare a statului“ este deja înfăptuită, prin instalarea „republicii procurorilor“, prin transformarea votului în marfă, prin triumful arbitrariului prezidențial asupra textului constituțional și altele asemenea.
Ce fel de modernizare ar mai vrea dl Băsescu, peste toate acestea?!
A rămas s-o discute, în tot mai pustiul Salon al ambasadorilor de la Cotroceni, cu cine s-a mai nimerit. Tristă situație, dar binemeritată! „Nasol moment, mișto coliva!“.
Oricâtă putere are – și va mai avea – dl Băsescu, ea îi va fi lipsită definitiv de orice urmă de glorie!
Comentarii