Centrul pentru Activități Recreative și Inovare Ocupațională din strada Jean Louis Calderon numărul 39, aparținând Primăriei Sectorului 2, organizează luni, 15 martie, începând cu ora 10.00, masa rotundă cu tema „Energetica nucleară și mixtul energetic”
Evenimentul este organizat de administrația publică locală a sectorului 2 în colaborare cu Asociația Română „Energia Nucleară”- „AREN” și Asociația Forumul Atomic Român “Romatom” - organizații independente reprezentative la nivel național, neguvernamentale, nonprofit și apolitice.
AREN și ROMATOM iși propun promovarea utilizării energiei nucleare în scopuri pașnice și dezvoltarea unui program nuclear la nivel național.
Masa rotundă beneficiază de sprijinul Școlii numărul 71 din sectorul 2 și se va desfășura în prezența profesorilor de fizică, biologie, chimie și tehnologie de la licee și școli cu scopul de-a furniza informații cât mai detaliate și mai corecte despre energia nucleară, despre impactul pozitiv al producerii energiei nucleare asupra mediului înconjurător și mai ales oferirea de date despre rolul energiei nucleare în viața de zi cu zi.
Beneficiul final se va înregistra la nivelul informării și responsabilizării tinerei generații cu privire la sursele de energie și la impactul acestora asupra mediului înconjurător.
Discuțiile și dezbaterile vor fi conduse de către specialiști în domeniul energiei nucleare din România.
Coordonator: Mihaela Stiopol, Președinte AREN
Moderator: Dan Popescu, Secretar general Agenția Națională și pentru Deșeuri Radioactive;
Programul dezbaterilor cuprinde materiale despre:
Ø Bazele energeticii nucleare:
Fisiune – fuziune; filiere de reactoare nucleare energetice–Ștefan Nicolici, AREN -YG.
Ø Evoluția tehnologiilor energetice nucleare – Ruxandra Toma, AREN – WiN:
Scurt istoric, primele CNE; caracteristicile generațiilor II+, III și IV de reactoare nucleare; Obiective ale energeticii nucleare de azi și de mâine.
Ø Energia nucleară în România - Scurt istoric – Mihaela Stiopol, președinte AREN.
Proiectul CNE Cernavodă: – Constantin Mingiuc, Consilier RAAN-SITON; Șef proiect complex CNE Cernavodă.
Momente caracteristice; de ce a fost aleasă filiera CANDU de către România
Prezentare generală, cu referiri la infrastructura românească (prod. Combustibil nuclear, apa grea, echipamente și componente etc.).
Rolul CNE Cernavodă în asigurarea securității energetice a României .
Aspecte de securitate nucleară - Dumitru Dima, AREN; impact asupra mediului -Dr. Fiz. Adrian Jelev; pregătirea personalului – Irina Stan, AREN-YG,
Argumente pro și contra; întrebări și răspunsuri – Andrei Goicea, Vicepreședinte EUROPEAN NUCLEAR SOCIETY – YG.
Comentarii