În ultimele 24 de ore, în zonele de competență - punctele de trecere și “frontiera verde” - polițiștii de frontieră au constatat 58 fapte ilegale (13 infracțiuni și 45 contravenții) săvârșite atât de cetățeni români cât și străini.
Valoarea amenzilor contravenționale aplicate se ridică la 16.740 lei.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituții, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în țară), care depășeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 14.500 lei.
Traficul de persoane și mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de aproximativ 79.000 treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât și pe cel de ieșire din țară și de peste 24.400 treceri mijloace de transport. Nu s-a permis intrarea în țară unui număr de 10 cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și de asemenea, nu s-a permis ieșirea din România unui număr de 14 cetățeni români din diferite motive legale.
Comentarii