Ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, a declarat miercuri că a hotărât cu partenerii sârbi continuarea primului tronson de oleoduct Constanța-Pancevo.
"Am hotărât cu partenerii noștri sârbi continuarea primului tronson Constanța- Pancevo. În momentul de față, lucrurile sunt foarte avansate și sper ca ulterior, cu colegii noștri croați și italieni, să încercăm să dezvoltăm finalitatea acestui proiect", a declarat Adriean Videanu miercuri, la reuniunea anuală a diplomației.
România și Serbia au demarat recent negocieri privind construcția unui oleoduct, în varianta mai scurtă a Pan European Oil Pipeline (PEOP) Constanța-Trieste, întrucât participațiile Croației și Italiei la PEOP sunt în prezent incerte, iar noul oleoduct ar putea fi dezvoltat pe relația Pancevo-Constanța sau Pancevo-Ploiești.
Comentarii