Aproximativ 300 de persoane au participat, luni, la manifestările dedicate Zilei maghiarilor de pretutindeni organizate în Parcul Reconcilierii româno-maghiare din Arad, unde au fost depuse coroane de flori la Statuia Libertății și la Arcul de Triumf.
La eveniment au participat liderii locali ai UDMR, precum și reprezentanți ai administrației locale și județene. Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, a citit mesajul președintelui României, Traian Băsescu, transmis cu ocazie sărbătoririi Zilei maghiarilor de pretutindeni, iar prefectul Călin Bibarț pe cel al premierului Emil Boc. De asemenea, unul dintre reprezentanții UDMR a citit mesajul transmis de premierul Ungariei.
Președintele UDMR Arad, Kiraly Andras, a spus că Ziua de 15 Martie este sărbătorită de fiecare comunitate de maghiari din România. „Mesajul pentru această zi este unul pentru unitatea comunității maghiare, pentru a fortifica prezența în viața politică, socială și economică a țării. Deci, progresăm împreună. Nu avem invitați speciali pentru că 15 Martie este Ziua maghiarilor de pretutindeni, iar comunitățile de maghiari serbează acasă acest eveniment“, a declarat Kiraly Andras.
Comentarii