Conservatorii vor da curs invitației președintelui României, Traian Băsescu, de a participa luni 15 martie la consultări, la Cotroceni.
În cadrul Biroului Politic, conducerea Partidului Conservator a stabilit ca la discuții să participe președintele PC, Daniel Constantin, purtătorul de cuvânt, Bogdan Ciucă și deputatul Sergiu Andon.
Membrii delegației vor prezenta la Controceni un punct de vedere propriu al Partidului Conservator asupra modalităților de transpunere în Constituție a rezultatului referendumului popular din 22 noiembrie 2009, dar și asupra priorităților legislative pentru anul 2010.
„Sper ca în urma negocierilor de la Cotroceni opoziția reprezentată atât de Alianța PSD+PC cât și PNL să aibe o poziție constructivă la buna funcționare a statului. Cred că modificarea Legii fundamentale trebuie făcută cu mare atenție, de aceea opoziția va trebui să dea un răspuns valabil pe o perioadă cât mai lungă de timp, care să vină în sprijinul aparatului de stat”, a declarat președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.
Comentarii