Editorial AN
Statul bunăstării nu-i pentru săraci - de Corina Crețu 31. 01. 2010
Am citit cu nedumerire și cu îngrijorare declarația lui Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI în România, care făcea două profeții, sub pretextul unei păreri personale: șomajul va crește în continuare, cel puțin până la jumătatea anului 2010, astfel că numărul șomerilor poate ajunge la un milion de persoane. Ce știe domnul Franks și nu vrea să ne spună guvernul condus de Emil Boc?
Este evident că FMI și-a înăsprit condițiile de acordare a împrumutului către România. Printre aceste condiții se află și disponibilizări masive în sectorul public. Până acum era vorba despre 100.000 de bugetari care urmează să fie disponibilizați. Să admitem că vor fi doar atât. Asta ar însemna ca restul de 200.000 de șomeri suplimentari să vină din sectorul privat. În aceste condiții, ce valoare mai are previziunea creșterii economice de 1,3% în 2010? Mi se pare absurd să văd că leul se apreciază, în timp ce economia o ia la vale tot mai repede. De ce se apreciază leul? S-a schimbat ceva în bine în economia României? Dar nu în indicatorii statistici, ci acolo unde se produce valoare, fie că este vorba de sectorul privat, fie că este vorba de sectorul public. Am impresia că singura grijă a FMI este aceea de a crea condițiile pentru ca România să poată rambursa împrumuturile. Și nu o face decât într-un singur fel: prin scăderea dramatică a cheltuielilor statului, asta însemnând nu doar reducerea numărului de bugetari, ci și scăderea volumului și calității serviciilor publice de sănătate, de educație, a protecției sociale, în general. Cinismul domnului Franks devine jignitor pentru noi: „România își poate permite un sector public de tip Dacia, nu Mercedes. Nu este nimic în neregulă cu Dacia, este o alegere eficientă.” Cu alte cuvinte,” voi sunteți un popor de mâna a doua, nu vă puteți permite ce-și permit alții. Sunteți săraci, mulțumiți-vă că nu vă lăsăm să muriți de foame! Statul bunăstării nu-i de nasul vostru!” Este evident că FMI va obliga România să privatizeze la repezeală o serie de întreprinderi publice: CFR, Poșta Română, Radiocomunicații, ce a mai rămas din distribuția de gaze și de energie electrică, și să-și vândă participațiile din întreprinderile deja privatizate, gen Petrom. Nu am auzit un cuvânt de la reprezentanții FMI despre contractul scandalos cu Vinci, pentru construcția celor 55 de kilometri de autostradă între Comarnic și Brașov. Care va costa cu mult peste tot ce se construiește în Europa, în condiții de teren asemănătoare. Alegând să meargă în continuare cu Emil Boc și cu baronii PDL în guvern, Traian Băsescu și-a asumat un mare risc. Iar faptul că legitimitatea mandatului său este foarte fragilă îi reduce marja de negociere, cât și capacitatea de a arbitra în caz de tulburări sociale. Cât de curând se va ajunge la un nou blocaj politic. Și trebuie să tragem niște concluzii de aici. Nu știu dacă aceia care conduc acum România au puterea și onestitatea să le tragă. |