Statul bunăstării nu-i pentru săraci - de Corina Creţu

31. 01. 2010

Am citit cu nedumerire şi cu îngrijorare declaraţia lui Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, care făcea două profeţii, sub pretextul unei păreri personale: şomajul va creşte în continuare, cel puţin până la jumătatea anului 2010, astfel că numărul şomerilor poate ajunge la un milion de persoane. Ce ştie domnul Franks şi nu vrea să ne spună guvernul condus de Emil Boc?

Este evident că FMI şi-a înăsprit condiţiile de acordare a împrumutului către România. Printre aceste condiţii se află şi disponibilizări masive în sectorul public. Până acum era vorba despre 100.000 de bugetari care urmează să fie disponibilizaţi. Să admitem că vor fi doar atât. Asta ar însemna ca restul de 200.000 de şomeri suplimentari să vină din sectorul privat. În aceste condiţii, ce valoare mai are previziunea creşterii economice de 1,3% în 2010?
 
Relaţiile României cu FMI sunt absolut opace. Ni se tot flutură prin faţa ochilor tot felul de cifre, spunându-ne că dacă le atingem, ne va fi bine. În ce constă acest bine? Faptul că vom primi nişte bani cu împrumut, bani care nu intră în circuitul economic firesc, ci se duc (puţini) către finanţarea deficitului bugetar, restul intră în rezerva BNR.

Mi se pare absurd să văd că leul se apreciază, în timp ce economia o ia la vale tot mai repede. De ce se apreciază leul? S-a schimbat ceva în bine în economia României? Dar nu în indicatorii statistici, ci acolo unde se produce valoare, fie că este vorba de sectorul privat, fie că este vorba de sectorul public.

Am impresia că singura grijă a FMI este aceea de a crea condiţiile pentru ca România să poată rambursa împrumuturile. Şi nu o face decât într-un singur fel: prin scăderea dramatică a cheltuielilor statului, asta însemnând nu doar reducerea numărului de bugetari, ci şi scăderea volumului şi calităţii serviciilor publice de sănătate, de educaţie, a protecţiei sociale, în general. Cinismul domnului Franks devine jignitor pentru noi: „România îşi poate permite un sector public de tip Dacia, nu Mercedes. Nu este nimic în neregulă cu Dacia, este o alegere eficientă.” Cu alte cuvinte,” voi sunteţi un popor de mâna a doua, nu vă puteţi permite ce-şi permit alţii. Sunteţi săraci, mulţumiţi-vă că nu vă lăsăm să muriţi de foame! Statul bunăstării nu-i de nasul vostru!”
Cele spuse de reprezentantul FMI în România şi mai ales măsurile foarte dure impuse pentru obţinerea unor bani care nu ne folosesc la nimic, de vreme ce nu duc la relansarea economiei, ci doar permit unor bănci prea lacome să împrumute scump şi fără riscuri statul, în loc să se ocupe de economia reală, unde sunt şi riscuri, ne trimit cu gândul la faptul că România se va confrunta cu o criză gravă a datoriei externe.
FMI, cvasi-falimentară, inclusiv moral şi profesional, după seria de eşecuri din ultimele două decenii, se întoarce în forţă, şi odată cu revenirea lui revine şi „Consensul de la Washington”, din anii 80 ai secolului 20: stat minimal, reducerea drastică a prestaţiilor sociale, privatizarea bunurilor publice.

Este evident că FMI va obliga România să privatizeze la repezeală o serie de întreprinderi publice: CFR, Poşta Română, Radiocomunicaţii, ce a mai rămas din distribuţia de gaze şi de energie electrică, şi să-şi vândă participaţiile din întreprinderile deja privatizate, gen Petrom.

Nu am auzit un cuvânt de la reprezentanţii FMI despre contractul scandalos cu Vinci, pentru construcţia celor 55 de kilometri de autostradă între Comarnic şi Braşov. Care va costa cu mult peste tot ce se construieşte în Europa, în condiţii de teren asemănătoare.
Anul 2010 este anul tuturor pericolelor. Iar ca lucrurile să fie şi mai complicate, coaliţia guvernamentală este construită pe iluzii. Sub presiunea puternică a nemulţumirilor sociale, parlamentarii „independenţi”, dar nu numai ei, aleşi fiind prin vot uninominal, nu se vor mai grăbi să sprijine un guvern care este ţinta contestărilor. Şi multe legi care sunt obligatorii pentru obţinerea în continuare a împrumuturilor de la FMI nu vor putea fi adoptate.

Alegând să meargă în continuare cu Emil Boc şi cu baronii PDL în guvern, Traian Băsescu şi-a asumat un mare risc. Iar faptul că legitimitatea mandatului său este foarte fragilă îi reduce marja de negociere, cât şi capacitatea de a arbitra în caz de tulburări sociale. Cât de curând se va ajunge la un nou blocaj politic. Şi trebuie să tragem nişte concluzii de aici. Nu ştiu dacă aceia care conduc acum România au puterea şi onestitatea să le tragă.