Informatia zilei

Ion Iliescu a vrut să abandoneze PSD în 2005
23. 06. 2010
Ion Iliescu a vrut să abandoneze PSD în 2005 Președintele de onoare al Partidului Democrat Social, Ion Iliescu, a dezvăluit ieri, în premieră, la evenimentul de lansare al volumului de publicistică "Dicționar Politic: N de la Năstase", de Octavian Andronic că în anul 2005 s-a gândit serios să părăsească partidul pe care l-a format și să întemeieze altul.

„În 2005, când lucrurile păreau mai tulburi ca oricând în PSD, pe fondul pierderii alegerilor , am vrut să părăsesc partidul pe care l-am fondat și să formez o nouă entitate politică, cu adevărat de stânga. Din păcate, chiar atunci am avut probleme cardiace care au necesitat implantarea a 5 stenturi și proiectul a fost abandonat, pentru că simțeam că nu am resursele de a-l duce la capăt. Deși totul era pregătit…”

Rememorând sintetic etapele evoluției politice de după 1989, Iliescu consideră că cea mai mare eroare - care a și dus la reculul drastic al partidului – a fost Congresul din 2005, al cărui unic obiectiv a fost „să-l arunce peste bord pe președintele fondator”. Cu ce rezultate s-a soldat această manevră s-a văzut și se vede încă – a adăugat Ion Iliescu.

Felicitându-l pe Adrian Năstase la împlinirea a 60 de ani, Ion Iliescu a spus că aceasta este vârsta potrivită pentru un nou început, amintind faptul că și el avea 60 de ani la momentul Revoluției. Fostul președinte l-a calificat pe Adrian Năstase ca pe un politician autentic, cel mai bun produs al perioadei postdecembriste.