La ora amiezii - de Costin TUCHILĂ

Avea chiar şi un fular de mătase de culoarea anotimpului şi pălărie, ceea ce constituia totuşi o imprudenţă, având în vedere faptul că oricând se putea porni vântul, vremea fiind, cum spuneam, schimbătoare.

Deşi precipitat, amicul găsi de cuviinţă să-mi acorde câteva preţioase minute. Aflai cu această ocazie că amicul urma să fie peste o jumătate de ceas protagonist. Fusese invitat să vorbească unei adunări selecte despre un confrate. Mai exact, despre ultimul produs spiritual al confratelui. Manifestând o spontană şi sinceră curiozitate, încercai să aflu câte ceva despre noua lucrare. „Ei, îmi zise amicul, nu ştiu, dragă, nu i-am reţinut nici titlul, ţi-l spun diseară...” „Şi cum vei vorbi dacă nu eşti în temă?”, îndrăznii eu, cu mirare. „Uite cum, răspunse amicul. Voi spune la început că distinsul confrate este o remarcabilă personalitate, mult prea cunoscută pentru a avea nevoie de prezentare. Apoi mă voi referi la evoluţia sa artistică, de asemenea cunoscută. Voi face o paranteză amintind neapărat de echilibrul dintre tradiţie şi înnoire, specific generaţiei sale. Apoi, închizând paranteza, voi insista asupra locului confratelui în cadrul acestei generaţii, nu de dragul unei ierarhii, ci detaşându-mă, situându-mă în planul ideilor superioare.” „Bine, bine, dar despre noua lucrare ce vei spune?”, îndrăznii eu din nou. „Noua lucrare? A, da, e foarte interesantă, e una dintre cele mai interesante!”