Prima pagină > Informaţia zilei > Isărescu: Inflația ar putea fi mai mică decât se estimase
*Sitemap
Informația zilei - Isărescu: Inflația ar putea fi mai mică decât se estimase
Data: 05. 02. 2010
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anunță că rata anuală a inflației ar putea coborî la finalul lui 2010 și începutul lui 2011 chiar sub marja de variație a țintei de inflație pe acest an, respectiv 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%).
"Spre finalul de an și începutul lui 2011 vom avea rata sub țintă și foarte probabil o să avem și rata inflației anuale chiar sub marja de variație. Apoi estimăm o ușoară revenire, pentru că, odată cu creșterea economică, deficitul de cerere se micșorează, iar impactul dezinflaționist al deviației PIB se micșorează", a explicat guvernatorul.
Mugur Isărescu a mai menționat că BNR estimează că, în ianuarie 2010, prețul țigărilor a avut în continuare un impact negativ asupra inflației "și, în consecință, am refăcut calculul (referitor la prognoza de inflație pe 2010, n.r.)".
"O să avem o rată destul de mare în ianuarie și aceasta va influența rata de la sfârșitul anului", a mai spus Isărescu.
Totodată, Isărescu a anunțat vineri prognoza de inflație a băncii centrale pentru finalul lui 2011, de 2,7%, în condițiile în care instituția are o țintă de inflație de 3% plus sau minus un punct procentual (2-4%) pentru anul viitor.
<< Ion Iliescu a vrut să abandoneze PSD în 2005
::: Index Informatia zilei:::
|
| Accesari:
357
|
Trimite Editorialul prin Yahoo Messenger