. Acces...  
   03:31 PM / Feb 06, 2012    
 
  
   

Prima pagină > Romania si Uniunea Europeana > Winkler: Țările din Europa Centrală și de Est trebuie sprijinite să depășească decalajul față de vechile state membre ale UE - de

Romania si Uniunea Europeana

Winkler: Țările din Europa Centrală și de Est trebuie sprijinite să depășească decalajul față de vechile state membre ale UE


05. 03. 2010

Uniunea Europeană (UE) trebuie să susțină și să consolideze Politica de coeziune și Politica Agricolă Comună, instrumente extrem de importante pentru noile state membre din Europa Centrală și de Est în depășirea decalajului care le desparte de vechile state membre, a declarat parlamentarul european Iuliu Winkler în cadrul lucrărilor Biroului Grupului Partidului Popular European (PPE) din cadrul Parlamentului European (PE).


"Avem nevoie de o foaie de parcurs pentru a ieși din criză și am ajuns la concluzia că, pe lângă elementele din Strategia 2020, avem nevoie de continuitate în politicile comune europene și aici mă refer la Politica de coeziune și la Politica Agricolă Comună. Acestea trebuie să susțină statele din Europa Centrală și de Est, care au nevoie de o finanțare consistentă în viitor, care să le ajute să depășească decalajul față de vechile state membre ale UE", a declarat Iuliu Winkler.

Parlamentarul european a salutat intervențiile președintelui FIDESZ, Orban Viktor, ale liderului Grupului PPE din PE, Joseph Daul, și pe cea a președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în care aceștia au vorbit despre solidaritatea europeană.
Referindu-se la ultimele dezbateri pe marginea Strategiei 2020, Iuliu Winkler a arătat că în Comisia pentru Criza financiară, economică și socială a Parlamentului European (PE) s-a discutat despre nevoia solidarității și a abordărilor specifice pentru statele din Europa Centrală și de Est.

La rândul său, președintele Comisiei Europene a atras atenția că Strategia 2020 va fi rezultatul contribuției pe care îl vor aduce toate statele membre, arătând că UE are nevoie de întărirea politicilor de coeziune. Jose Manuel Barroso a mai reamintit faptul că, potrivit Tratatului de la Lisabona, puterile parlamentarilor europeni au crescut și ca atare vor avea un cuvânt greu de spus în îmbunătățirea Strategiei 2020.
Biroul Grupului Partidului Popular European (PPE) din cadrul PE s-a reunit pentru două zile (4-5 martie) la  Budapesta, dezbaterile programate stând sub semnul crizei globale intrate în cea de-a treia etapă a sa, cea a crizei locurilor de muncă.
În cursul dimineții de joi, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a intrat în dialog cu membrii Biroului Grupului PPE în cadrul unui panel care a avut ca temă "Menținerea modelului economiei sociale de piață".

La reuniunea Biroului Grupului PPE sunt invitați să mai participe din partea Comisiei Europene comisarul pentru Agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, precum și comisarul pentru Dezvoltare regională, Johannes Hahn.





<< Corina Crețu: Sper că SUA și UE vor găsi cea mai bună abordare a unei tendințe îngrijorătoare ::: Index Romania si Uniunea Europeana::: |
| | Accesari: 627 |


 Trimite Editorialul prin Yahoo Messenger

Info navigator 2011 
  tree Prima pagină
    » Flux știri
    » Informația zilei
    » La ordinea zilei
  tree Editorial
    » Editorial AN
    » Dixit
    » În oglinda retro...
    » Topul Evenimentelor
  tree Topuri
    » Top VIP în presă
Alte secțiuni
  tree Director Web

Cautare GOOGLE 
 

:: 

Advertising SKY 

Page created in 0.08 seconds.