Numărul procedurilor noi de insolvenţă din acest an ar putea depăşi nivelul din 2009, când au fost deschise 20.000 de dosare, potrivit preşedintelui Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), Arin Stănescu.În primele patru luni din 2010 au fost începute aproape 8.000 de proceduri de insolvenţă, echivalentul numărului de dosare deschise în întreg anul 2007, a declarat Stănescu.„Anul 2009 a avut circa 20.000 de dosare deja, şi dacă ritmul se va păstra, să sperăm că nu, (...) probabil că vom ajunge undeva peste“, a afirmat preşedintele UNPIR.Potrivit lui Stănescu, printre cauzele intrării în insolvenţă se numără criza economică, dar şi managementul defectuos. Majoritatea cer insolvenţa"Sunt firme importante, firme serioase, care au intrat în investiţii imobiliare fără ca acesta să fie domeniul lor de activitate (...). Foarte multe firme au solicitat ele însele deschiderea procedurii de insolvenţă. Pentru anul 2009, mai mult de un sfert din dosarele respective au fost deschise la cererea unor companii pentru obţinerea protecţiei tribunalului", a adăugat Stănescu.El a precizat că practicienii în insolvenţă nu au de câştigat din această situaţie, pentru că majoritatea dosarelor sunt de faliment, ţinta acestora fiind recuperarea creanţelor din valorificarea de active."Valorificarea activelor, chiar şi în procedura falimentului, suferă de aceeaşi criză de care suferă vânzările în general. Nu avem cui vinde, aşa că nu suntem deloc bucuroşi", a precizat reprezentantul UNPIR.Lipsa finanţării Un alt motiv care conduce la scăderea afacerilor şi intrarea în lichidare a firmelor cu capital românesc este lipsa susţinerii financiare."Antreprenorii români nu au un spate, nu au mamă şi tată în străinătate, care să poată în perioadele astea grele să îi finanţeze, să facă majorări de capital. Putem să luăm ca exemplu, pentru că este absolut edificator, retailerii. Niciun mare retailer străin nu a intrat în dificultăţi financiare, pe când foarte mulţi retaileri români se află nu în dificultăţi financiare, ci în stare de insolvenţă", a arătat reprezentantul UNPIR.Pe de altă parte, foarte multe companii au de suferit din cauza întârzierii recuperării plăţilor de la stat, potrivit sursei citate, autorităţile oferind sprijin doar la nivel declarativ până în prezent."Statul este unul dintre cei mai mari debitori ai societăţilor româneşti, şi nu vorbesc de retaileri, nu vorbesc de comerţ, vorbesc de industrie, vorbesc de construcţii. Statul este debitor către aceste societăţi. Chestiunea arieratelor este extraordinar de importantă pentru scăderea numărului de dosare de insolvenţă", a precizat Stănescu.

Legea lustraţiei a fost adoptată în parlament. Într-un acces de euforie, Asociaţia 21 Decembrie s-a precipitat să confere titlul de membru de onoare al Asociaţiei unor politicieni mediocri (sigur lustrabili, dacă s-ar fi născut în timp util), ca şi cum faptul că îşi fac treaba (în cazul de faţă, suspiciunea de demagogie e maximă) ar reprezenta vreun merit. Acum, după încă vreo câteva proceduri (promulgare, publicare în MO), legea ar trebui să înceapă să funcţioneze. Nu însă şi pentru lustrabilul şef, Ion Iliescu: el va fi ca un jucător care, după ce a rupt picioare în teren, este eliminat din joc, după fluierul final, la vestiare.Legea lustraţiei, aşa cum am fost preveniţi ameninţător, va fi însă contestată la Curtea Constituţională. Zilele trecute, Valer Dorneanu tocmai a primit aviz favorabil, în umanimitate, pentru ocuparea funcţiei de judecător la înaltul for. Am în faţă un raport al Consiliului legislativ prin care proiectul Legii lustraţiei, avansat de un grup de deputaţi PNŢCD în 1999, este respins. Ghiciţi cine îl semnează în calitate de preşedinte al Consiliului... Valer Dorneanu! Iată-l aşadar pe Valer Dorneanu pus încă o dată să dea un aviz pe lustraţie. Am scris cu amărăciune, chiar pe această coloană, că privesc lustraţia ca pe o acţiune târzie, lipsită de şansa de a se înfăptui. Dar nu am bănuit că ea va fi şi batjocorită prin avize de tip Dorneanu.Câteva mostre din argumentaţia Dorneanu, redactată în 1999 şi care nu avem niciun motiv să credem că nu se va reproduce identic şi în 2010, vă vor convinge: „Din punct de vedere socio-moral s-ar putea spune, în esenţă, că la zece ani de la Revoluţie, proiectul poate apare ca tardiv, iar în acest an premergător celui electoral poate fi apreciat ca prematur. În perioada la care se referă proiectul, mai multe generaţii de români nu au avut, nu din vina lor, un alt reper moral şi socio-politic decât cel oferit de stat, de societate şi de lege având, în consecinţă, o singură opţiune, încât «vina» lor principală pare a fi, în viziunea propunerii legislative, aceea de a se fi născut după 6 martie 1945. În condiţiile date este greu de presupus că cineva le-ar putea reproşa că nu s-au născut toţi disidenţi sau eroi, ori, cel puţin, că nu au avut o anumită orientare politică, alta decât cea oficială.Dacă atunci nu puteau avea decât o singură opţiune, considerată din perspectiva timpului ca fiind greşită, azi se poate face un pas mai departe, prin propunerea legislativă impunându-li-se să nu aibă nici o opţiune încercându-se condamnarea lor la un fel de moarte civilă“. Am reprodus întocmai, inclusiv cuvintele subliniate, frazele concepute de Dorneanu pentru a cântări nu doar soarta unei legi în care şi-au pus speranţa mulţi (încă) idealişti, dar şi pentru a putea să ne facem o idee despre nivelul intelectual al unui viitor judecător de Curte Constituţională.Dar nu numai aparatul conceptual Dorneanu scârţâie din încheieturi a vechi, stricat şi analfabet, ci şi spiritul, tipic executantului ticălos. Valer Dorneanu, procuror între 1967–1974, apoi expert pe probleme de legislaţia muncii la UGSR, din nou procuror la Direcţia Recursuri Extraordinare Civile din Procuratura Generală (1980–‘85) şi, în fine, consilier legislativ din ‘85 până la revoluţie, scrie, crezându-se suficient de abil pentru a da o lovitură decisivă doritorilor de lustraţie: „De asemenea, viaţa fiind mai complexă decât schema structurilor de putere ale regimului comunist, rezultând din art. 2 din proiect, au existat cazuri când persoane care n-au deţinut astfel de funcţii sau n-au îndeplinit astfel de activităţi au adus o contribuţie chiar mai substanţială la sprijinirea acelui regim“. „Persoanele“ indicate de Valer Dorneanu sunt „distinşi intelectuali care, fără a fi membri de partid, au sprijinit în diverse modalităţi fostul regim atât în ţară cât şi în străinătate.Or, impactul gesturilor acestora în opinia publică internă şi internaţională, poate fi considerat mai semnificativ pentru susţinerea regimului comunist decât faptul anonim că o persoană oarecare a fost activist salariat în aparatul central sau local al partidului comunist“. Adică, a fi în aparat, aşa cum ne arată biografia lui Dorneanu că el a fost, este un „fapt anonim“, în vreme ce „gesturile“ unor „distinşi intelectuali“ i-ar face, la rigoare, pe ei lustrabili, nu pe aparatcici. Însă Dorneanu e generos, de vreme ce urmează să-şi pună semnătura pe un aviz negativ: „Cu toate acestea, în general nu ar fi justificat să se conteste locul binemeritat al unei asemenea personalităţi în cultura românească“.Aceasta e persoana care va judeca din nou Legea lustraţiei, dar şi alte legi pe care „colegii“ PSD+PC vor dori să le sfâşie în bucăţi în următorii 9 ani. Aproape un lustru. //

Intrebarea este foarte veche si, metaforic vorbind, extrem de rascolitoare, daca excludem ca raspuns un simplu si categoric „Nu”! Marturii datand de peste trei decenii si comentate la vremea respectiva de presa occidentala ar putea sugera mai degraba o cale de mijloc: da, in anumite imprejurari, unele cutremure ar putea fi anticipate. Acesta e si cazul seismului de 8 grade pe scara Richter, care a indoliat China la 28 iulie 1976, si care a produs aproape 250.000 de morti. O turista frantuzoaica se afla atunci, impreuna cu sotul sau, la Beidache (regiunea Tang-Shan), la sud de Marele Zid, pregatindu-se pentru plecarea de a doua zi catre Beijing, cu trenul. in ajun, la caderea serii, au observat o serie de semne care probabil tradau marea neliniste a autoritatilor.„Mai intai – marturisea femeia ulterior – peretii hotelului si arborii din parcul vecin au fost scuturati atat de violent, ca am ramas paralizati, cerul a fost strabatut de numeroase lumini uriase, apoi totul a revenit la normal.” Ceva mai tarziu, trenul spre Beijing a circulat cu o viteza nefiresc de mare, incat o femeie a fost zdrobita de un perete, la o frana violenta.Urmarea aparentelor bizarerii s-a vazut in capitala: „La Beijing, echipe de militari demolau efectiv cosuri de pe cladiri, portiuni de balcoane, antene de televiziune – pe scurt, cam tot ce putea sa se prabuseasca mai usor, de parca oamenii nu aveau, brusc, alta grija, decat sa castige cat mai mult timp. A doua zi, in timp ce noi zburam intre China si Franta, regiunea Tang-Shan nu mai era decat ruina si moarte. Pe o distanta de circa 150 de kilometri, autoritatile luasera masuri, dar pe intinderea afectata ele nu puteau fi decat insuficiente si destul de imprecise.” In mod firesc, martorii s-au intrebat terifiati ce anume ar fi putut determina neobisnuitele evenimente care au insotit seismul respectiv. Pentru ei, un lucru era cert: autoritatile stiau ca avea sa se intample o tragedie, pe care nu o puteau stapani. De ce nu au anuntat populatia? Motivul uman general valabil ar fi fost o stare de panica – reactie naturala a fiintelor rationale amenintate de catastrofe iminente – pe care nicio minte cat de cat lucida nu ar fi avut cum s-o controleze. in plus, Occidentul a mai invocat un posibil motiv. Marele lider chinez Mao era foarte bolnav la acea vreme si a anunta un urias seism ar fi fost sinonim cu declansarea unor convulsii politice si sociale cu efecte imprevizibile. Adica, insasi moartea conducatorului. Dincolo de „omul trecator”, persista insa si azi intrebarea tulburatoare: totusi, dezastrele naturale (cutremurele si valurile seismice, uraganele, inundatiile, eruptiile vulcanice) nu cumva ar putea fi anticipate?

<< Fonduri suplimentare pentru distrugerea Bucegilor. Ministerul Turismului alocă...(Jurnalul Naţional) ::: Index Oglinda retrovizoare ::: |
| | Accesari: 590 |