Prima pagină > În oglinda retrovizoare
*Sitemap
Data publicatie:
18. 07. 2010
O gură de oxigen pentru marii restanțieri (Capital)
(vezi sursa)
Băncile vor putea deveni acționare la firmele datornice în cadrul procesului de restructurare a creditelor. Convertirea datoriilor în acțiuni ar putea fi însoțită și de finanțări suplimentare.
Restructurarea unora din împrumuturile firmelor ar putea fi făcută și prin conversia în acțiuni a datoriilor acestora către bănci. Un nou regulament al Băncii Naționale a României (BNR) urmează să reglementeze deținerea de participații de către bănci la astfel de firme pe perioade limitate de timp. Transformarea datoriilor în participații la firmele îndatorate ar urma să aibă loc numai dacă respectiva bancă a acordat peste 60% din împrumuturile contractate de compania care nu mai poate să-și plătească ratele. „În cele mai multe cazuri, va fi vorba despre restructurarea activă a unor companii medii care au un număr mic de creditori bancari. Avantajul pentru bancă în aceste situații ar fi că poate controla efectiv cum este restructurată afacerea respectivă, și ulterior va putea să îmbunătățească rata de recuperare a creditelor din trecut“, afirmă Vladimir Kalinov, vicepreședinte Risc, Raiffeisen Bank.
Băsescu își decontează erorile (Revista 22)
(vezi sursa)
Criza economică nu poate fi stăpânită, incoerența e cuvântul de ordine, iar criza politică se construiește vot cu vot, emisiune cu emisiune. Ca de obicei, e singur. Tot mai singur.
„Dificultățile“ pe care le are cu guvernul, adică exact cu greii partidului, arată că nu poate miza pe ei nici în soluțiile de redresare economică, nici în proiectele de restructurare a statului. Nu poate miza nici măcar pe faptul că nu-și vor da mâna cu dușmanii pentru a-și menține privilegiile. Opoziția se revanșează pentru pierderea alegerilor și pregătește viitorul teren electoral, amenințând cu anticipatele și suspendarea. Ceea ce nu pare deloc un scenariu ieșit direct din frustrările și isteriile unor Antonescu și Ponta, chiar dacă scenariul va fi cântecul de cucuvea pentru România.Cum a ajuns Traian Băsescu, după doar șapte luni de nou mandat, într-o asemenea postură, care îl arată la limita opțiunilor politice și strategice? Dacă nu vrea ca paragraful din cartea de istorie, care îi va fi dedicat, să menționeze ceva de genul „președintele în timpul căruia România s-a prăbușit economic, fapt care a readus stânga la putere pentru următorii zece ani“, are de ales între a debarca întregul Cabinet Boc, în frunte cu premierul și tripleta, înlocuindu-l cu unul de profesioniști-tehnocrați, și a nu face asta. Are de ales între a încerca curățirea partidului-stat de toți baronii și clientela lor, adică de toți aceia care văd în putere doar o metodă de îmbogățire și spoliere a banului public și a lăsa lucrurile așa cum sunt. Cele două operațiuni sunt însă embrionar legate una de alta, deci cu atât mai dificile. Nu cred că va reuși, pentru că totul îi stă împotrivă și, în primul rând, propriile erori. Iar președintele știe asta. De aici și poziția ezitantă și curios de conciliantă din emisiunea de pe TVR 1. E prins între ineficiența Cabinetului, rapacitatea unor miniștri, mentalitatea de feseniști vopsiți a unei bune părți a partidului, criza și proiectele celui de-al doilea mandat: reforma educației, Constituției, administrației și eterna anticorupție. De toate sunt cele mai mari șanse să se aleagă praful.
Formula ideala (Revista Magazin)
(vezi sursa)
Numeroasele discutii despre efectele parabenilor din produsele cosmetice asupra pielii au condus la o noua abordare in domeniu. Chiar daca proprietatile lor antiseptice fac din aceste molecule conservanti ideali, utilizati de decenii, ridica mari probleme din momentul in care s-a constatat ca in doze foarte mari unii pot actiona asupra hormonilor nostri. In aceste conditii, si pentru creme s-a facut o lista cu parabeni acceptati. Cum insa precautia este de preferat, cercetarile s-au indreptat spre formule naturale, speculandu-se calitatile plantelor. (De altfel, in Franta, de exemplu, este in voga Biocosmetica.) Cu aceste argumente veti aprecia mai mult mastile naturale de care puteti beneficia acum in plina vara. Iata cateva dintre ele.
- In cazul tenului matur, lipsit de elasticitate si fermitate, aplicati o masca pe baza de caise. Amestecati pulpa unei caise cu o lingura de smantana si aplicati pe fata. Indepartati dupa 20 de minute.
- Piersicile estompeaza ridurile fine si curata bine tenul. Frictionati fata cu jumatati de piersici cat mai zemoase.
- Pepenele galben are efect benefic asupra tenului uscat sau iritat. S tergeti fata zilnic cu feliute de pepene galben.
- Calitatile sucului de castravete sunt bine cunoscute in cazul tenului uscat, pe care il hidrateaza corespunzator.
- Tenul cu pori dilatati trebuie frictionat cu bucati de prune, bine coapte.
- In cazul unui ten gras, cu acnee sau puncte negre, extrem de utile sunt rosiile.
- Din miezul a 10-15 cirese obtineti o masca excelenta pentru revigorarea tenului.
- Pentru un ten luminos, aplicati o masca obtinuta din pulpa a 10 cirese peste care puneti doua linguri de iaurt. Intindeti-o pe fata, lasati 20 de minute apoi spalati cu apa calduta.
- Daca aveti un ten acneic, aplicati pe fata sucul obtinut din 15 cirese. Lasati sa actioneze 20 de minute, apoi clatiti fata cu apa calduta.
<< Fonduri suplimentare pentru distrugerea Bucegilor. Ministerul Turismului alocă...(Jurnalul Național)
::: Index Oglinda retrovizoare :::
|
|
| Accesari:
575
|