Publicat: 7 Decembrie, 2017 - 08:37

În această dimineață, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pun în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județul Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul publicității, transporturilor și comerțului cu materiale de construcții și material lemnos.

Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții, în perioada 2011-2012, au înregistrat în evidența contabilă și au declarat organelor competente achiziții fictive de la societăți comerciale cu comportament de tip 'fantomă', în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 22.000.000 de lei.

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Acțiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Comunicat de presă - DGPMB