7 Apr 2013 - 19:45

Vă propunem o trecere în revistă a celor mai importante evenimente care au avut loc în ziua de luni, 07 aprilie:

Fundaţia "Mişcarea Populară" a fost lansată oficial
Fundaţia „Mişcarea Populară“, născută la ideea preşedintelui Traian Băsescu, "pentru a restabili încrederea românilor în România",  s-a lansat, duminică , oficial. Preşedinte, Marian Preda, sub atenta supraveghere a consilierilor lui Băsescu, Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu şi Sebastian Lăzăroiu.Cristian Diaconescu susține că profesioniștii din societatea civilă, nu consilierii prezidențiali, vor domina Fundația "Mișcarea Populară.

Congresului Organizatiei Internationale a Romilor
Duminică şi luni, are loc la Sibiu cea de-a VIII-a ediţia a Congresului Organizatiei Internationale a Romilor, la care participa lideri ai rromilor din 35 de state europene, dar şi din America, India şi Australia. Duminica dupa-amiază, reprezentantii romilor au dezbătut problemele actuale cu care se confruntă etnia, fiind programate discutii pe mai multe teme: "Limba roma li cultura", "Program politic si proiecte", "Holocaust, drepturile omului, migratia", "Probleme economico-sociale ale etniei" şi "Copiii şi familia romă".

Un fost şef al Gărzii Financiare ar fi vândut secrete economice străinilor
Fostul comisar general adjunct al Gărzii Financiare şi fosta mână dreaptă a lui Sorin Blejnar, Dragoş Rusu, a fost interceptat de SRI. Rusu este acuzat că a vândut informaţii economice unor străini, ba chiar a derulat operaţiuni economice sub coordonarea unui alt stat.Dragoș Rusu a fost monitorizat și interceptat de SRI, în anul 2012, în baza unui mandat de la Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie. În perioada aprilie-iulie-octombrie, Dragoş Rusu a fost filat de cei de la SRI pentru că existau suspiciuni că ar fi divulgat informaţii economice altui stat, dar şi derula diferite proiecte economice sub coordonarea serviciilor altui stat.

10 arestaţi în cazul reţetelor false
Judecătorul Tribunalului Hunedoara a decis, duminică, ca 10 medici şi farmacişti acuzaţi de procurorii DIICOT că ar fi eliberat sute de reţete false pentru medicamente oncologice să rămână în arest pentru următoarele 29 de zile. Cele 9 persoane din Hunedoara reţinute în cazul eliberărilor de reţete false au fost arestate, în timp ce pentru a zecea s-a emis mandat de arestare în lipsă.

Bilanţ MAI al zonelor afectate de inundaţii
Peste 7.000 de hectare de suprafețe agricole, 3.000 hectare de pășuni și peste 1.000 hectare de păduri au fost prejudiciate de inundații, potrivit unui bilanţ al ministerului Administrației și Internelor al zonelor afectate de fenomenele hidrometeorologice din ultima perioadă.De asemenea, mai multe poduri sau podeţe, segmente de drumuri comunale sau judeţene au fost afectate de ploi, o locuinţă a fost distrusă şi trei inundate, pompierii salvatori intervenind pentru scoaterea apei, adaugă sursa citată.

Format: 

Topic: