Publicat: 27 Februarie, 2020 - 13:05

Telekom Romania se alătură demersurilor Teach for Romania de a contribui la creşterea calităţii procesului educaţional şi la formarea de modele pentru viitor şi donează 27 475 de euro, sumă ce va fi utilizată pentru a sprijini educaţia pentru un an şi implicit visurile a 350 de copii din mediile vulnerabile. Această valoare a rezultat ca urmare a direcţionării de către Telekom a unui euro pentru fiecare nou abonament pentru 24 de luni cu smartphone achiziţionat de clienţii companiei în perioada 15 noiembrie - 31 decembrie 2019.

"Abandonul şcolar în rândul copiilor din medii vulnerabile este favorizat de o serie de factori, printre care percepţia familiei asupra educaţiei, încrederea scăzută în educaţie, dificultăţile financiare şi accesul dificil la procesul educaţional. Pentru a combate acest fenomen şi pentru a le oferi acestor copii şansa la o profesie într-o societate aflată în plin proces de digitalizare avem nevoie de profesori dedicaţi şi de educaţie de calitate. Teach for Romania pregăteşte astfel de oameni valoroşi. Ne bucurăm că putem să contribuim la formarea de modele pentru viitor, mentori care să insufle dragostea pentru educaţie şi cunoaştere", a declarat Ruxandra Vodă, Corporate Communications Director, Telekom Romania.

Prin programele pe care le implementează, Teach for Romania îşi propune să contribuie la prevenirea abandonului şcolar, alfabetizarea de bază şi funcţională şi la formarea unor abilităţi socio-emoţionale de bază în rândul elevilor, necesare pentru calitatea viitorului lor. Astfel de iniţiative sunt necesare în condiţiile în care rezultatele raportului PISA 2018 arată că 41% dintre elevii români în vârstă de 15 ani au rezultate slabe la citire, aceştia neputând ajunge la nivel 2, nivelul analfabetismului funcţional la citire/lectură, 47% la matematică şi 44% la ştiinţe. Aceste date reprezintă un regres faţă de ultimele două testări la care România a participat (2012 şi 2015) şi reflectă pregătirea deficitară a elevilor români comparativ cu celelalte state participante la testare.

"Viitorul ţării depinde de modelele pe care le construim azi şi suntem bucuroşi că s-au alăturat misiunii noastre, de a oferi acces la educaţie de calitate pentru fiecare copil din România, prietenii de la Telekom. Această sumă va ajuta organizaţia să recruteze şi formeze învăţători şi profesori cu potenţial şi competenţe de leadership, motivaţi să transforme educaţia din România şi să descopere potenţialul copiilor din mediile vulnerabile", spune Iulia Pielmuş, CEO Teach for Romania.

Teach for Romania este o organizaţie non-guvernamentală de leadership în educaţie, care caută şi pregăteşte oameni valoroşi, cu sau fără experienţă anterioară de predare, pentru a deveni profesori model în învăţământul de stat, pentru copiii din medii vulnerabile. ONG-ul a apărut ca răspuns la inechitatea educaţională, oferind elevilor şansa la un viitor mai bun prin educaţie şi prin modele.

Profesorii şi învăţătorii pregătiţi de Teach for Romania pornesc la drum cu motivaţia unei relaţii strânse elev-profesor, care se bazează pe abilitatea de a relaţiona cu elevii, pe încredere reciprocă, susţinere, entuziasm şi încurajare. Teach for Romania merge dincolo de predare şi le oferă acestor copii o şansă reală de reuşită cu ajutorul profesorilor care devin adevăraţi mentori.
Despre Teach for Romania

Teach for Romania este o organizaţie non-profit care activează din 2014 şi care a adus un sistem de performanţă în educaţia din sistemul public din România. Pentru împlinirea viziunii, educaţie de calitate pentru toţi copiii din România, organizaţia atrage şi pregăteşte oameni motivaţi de a deveni agenţi de transformare în sistemul educaţional românesc, din rolurile de profesori şi învăţători, pentru copiii din medii vulnerabile. În cei doi ani de predare ca profesor sau învăţător sprijinit de Teach for Romania, participanţii au parte de programe de pregătire şi training din partea unor profesionişti în pedagogie şi leadership, dar şi acces la cea mai mare comunitate globală în educaţie şi leadership - Teach for All. La finalul celor doi ani, absolvenţii programului sunt încurajaţi să continue schimbarea începută în şcoală prin iniţiative cu impact în societate, de antreprenoriat, educaţie, politici publice şi media.

În momentul de faţă, în anul şcolar 2019-2020, 135 de cadre didactice (80 de participanţi în program şi 55 Alumni în şcoli publice) predau în 108 şcoli, unde lucrează cu aproximativ 10.000 de copii din 17 judeţe.

Despre Telekom Romania

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienţi.

Soluţiile companiei deschid o lume infinită de oportunităţi de a împărtăşi cele mai frumoase şi emoţionante experienţe cu familia, prietenii, colegii şi cu cei din jur. Misiunea Telekom este de a îmbogăţi vieţile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe şi mobile, tehnologii de ultimă generaţie 4G, fibră optică, precum şi Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experienţă de divertisment, cu acces la conţinut exclusiv şi de calitate, pe toate ecranele, şi funcţionalităţi interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferă soluţii complete de comunicaţii şi IT&C. Reţeaua Telekom conectează oameni, maşini şi conţinut, pentru un viitor mai bun, mai sigur şi mai simplu.
Telekom Romania este parte din Deutsche Telekom.

 

Tag-uri Institutii: