Publicat: 6 Decembrie, 2017 - 13:43

În cadrul campaniei It`s OK to help them dream, desfășurată de Băneasa Shopping City în parteneriat cu SOS Satele Copiilor România, 395 de persoane au donat 3.851 de kg de îmbrăcăminte și încălțăminte potrivite copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani.
Proiectul de responsabilitate socială a fost lansat pe 18 octombrie, cu scopul participării la eforturile de combatere a abandonului școlar și de susținere a accesului la educație în rândul copiilor proveniți din familii defavorizate.
„Suntem foarte încântați de rezultatele înregistrate la finalul proiectului și trebuie să recunoaștem că ne-au depășit așteptările. Ne bucurăm cu atât mai mult cu cât întregul proces de pregătire și implementare a campaniei a necesitat eforturi deosebite, atât din punctul de vedere al investiției, cât și al prevederilor legale valabile în cazul donațiilor de haine și încălțăminte. Mulțumirile noastre și ale copiilor merg în mod deosebit către cei care au venit să doneze, dar și către partenerii pe care i-am avut alături” a declarat Alexandru Bogdan, Director de Marketing Băneasa Shopping City.

„Încă o dată s-a dovedit că, prin implicarea și mobilizarea comunității, se pot face lucruri importante pentru cei din jurul nostru. Mulțumim în numele copiilor pe care SOS Satele Copiilor România îi sprijină, atât partenerului nostru, Băneasa Shopping City, care a inițiat acest proiect de anvergură, cât și tuturor oamenilor de suflet care au contribuit la acest rezultat cu adevărat impresionant pentru noi. Datorită lor, copiii pot face față frigului din timpul iernii, fiind astfel mai bine pregătiți pentru a merge la școală. Acum au zâmbetul pe buze și curajul de a merge mai departe, în drumul lor spre a deveni adulții pe care să ne putem baza pe viitor” a adăugat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România.
În cele șase săptămâni de desfășurare a campaniei, în parcarea exterioară Băneasa Shopping City au fost colectate 3.851 de kg de îmbrăcăminte și încălțăminte, pentru a fi donate celor 1.000 de copii susținuți de SOS Satele Copiilor România. Toate articolele selectate vor ajunge în această iarnă atât la copiii care locuiesc în satele SOS, cât și la cei aflați în comunitățile defavorizate din țară sprijinite de organizația neguvernamentală.
Cei 60 de voluntari care au selectat și au grupat articolele donate, astfel încât să ajungă la copii înainte de instalarea anotimpului rece, au fost angajați ai Băneasa Shopping City. Împreună, aceștia au contribuit la susținerea educației în rândul copiilor defavorizați donând 120 ore din timpul programului obișnuit de lucru.
Campania a făcut parte din acțiunile de CSR ale Băneasa Shopping City, care stau sub mesajul Together for Tomorrow. All in the name of education și sub viziunea că succesul oricărei inițiative îndreptate spre beneficiul comunităților este reprezentat de munca în echipă, de sentimentul de solidaritate creat și o cât mai largă participare. Prin campaniile de responsabilitate socială desfășurate, Băneasa Shopping City își dorește să contribuie la construirea unui viitor sustenabil prin susținerea celui mai important factor, cel al educației.
SOS Satele Copiilor România și Băneasa Shopping City mulțumesc tuturor celor 395 de donatori, precum și partenerilor implicați în campanie: Aqua Cleaning, Carrefour, Cărturești, Diverta, Noriel, Anne Bebe, Annelino, Tommy Kids, Z, Next și Mothercare.