Publicat: 14 Mai, 2015 - 10:30

În acest moment, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București efectuează 42 de percheziții, în municipiul București și județele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Braşov şi Maramureş, la personae bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.
La data de 14 mai a.c., 170 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează 42 de percheziţii, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Braşov şi Maramureş şi pun în aplicare 38 de mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Din cercetări a reieșit că, în perioada  octombrie 2014 – mai a.c., persoanele implicate ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale false, precum şi alte documente contabile care nu aveau la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 9.300.000 de euro.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații.
Activităţile sunt desfăşurate cu sprijinul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Ilfov, Maramureş, Braşov şi Prahova.

 Comunicat de presă Poliția Română