Publicat: 14 Ianuarie, 2016 - 10:10

Șase cadre didactice ale Facultății de Drept, din cadrul Universității' Lucian Blaga' din Sibiu au fost distinse cu premiul 'Mihai Eliescu — 2015' de către Uniunea Juriștilor din România. Prof. Univ. Dr.h.c. Ioan Leș, Prof. Univ. Dr. Călina Jugastru, prof. Univ. Dr. Verginel Lozneanu, conf. Univ. Dr. Adrian Circa, conf. Univ. Dr. Eugen Hurubă și conf. Univ. Dr. Sebastian Spinei au fost premiați pentru lucrarea Tratat de drept procesual civil. Vol. ÎI Căile de atac. Procedurile speciale. Executarea silită. Procesul civil internațional, apărută la Editura Universul Juridic.

O altă distincție primită de un cadru universitar al Facultății de Drept este premiul 'Matei B. Cantacuzino' pentru întreaga activitate desfășurată în domeniul dreptului privat, de către prof. Univ. Dr. Ovidiu Ungureanu. Profesorul sibian a fost premiat în cadrul unei gale organizate de Revista Română de Drept Privat, în parteneriat cu Uniunea Națională a Barourilor din România.

Prof. Univ. Dr.h.c. Ioan Les, în conducerea Academiei de Știinte Juridice

În afara celor două premii obținute de către profesorii ULBS, Facultatea de Drept va fi reprezentată și în conducerea unei instituții nou înființate. Prof. Univ. Dr.h.c. Ioan Leș este vicepreședintele Academiei de Științe Juridice din România, instituție de drept public, cu personalitate juridică autonomă, ce a fost înființată prin Legea nr. 139 din 2015.

'Academia de Științe Juridice din România reunește personalități juridice reprezentative din domeniul științelor juridice, cu o înaltă ținută morală, care s-au distins prin activitățile depuse, se bucură de recunoaștere națională și internațională și au contribuit la dezvoltarea științelor și culturii juridice', a declarat prof. Univ. Dr. Călina Jugastru, decanul Facultății de Drept.

Academia are ca atribuții principale promovarea și dezvoltarea științelor juridice și a învățământului juridic, inițierea și elaborarea unor proiecte de acte normative, puncte de vedere și opinii juridice precum și realizarea unor studii de impact privind aplicarea actelor normative.

Teodor BOANTĂ

Public Relations

Communication and Marketing Department

'Lucian Blaga' University of Sibiu