Publicat: 11 Mai, 2016 - 14:20

Lotul olimpic de chimie al României a cucerit șase medalii (două medalii de aur, două medalii de argint și două medalii de bronz), la a 50-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie 'D. Mendeleev', desfășurată în perioada 1 — 8 mai, la Moscova.

Medaliile de aur au fost obținute de Andrei Iliescu  (clasa a XII-a/Liceul Internațional de Informatică din București)  și Paul Haidu-Gerea (clasa a XI-a/ Colegiul Național 'Mircea cel Bătrân' din Constanța). Ambii elevi au fost laureați cu aur și argint la ediția precedentă, însă spre deosebire de anul trecut,  Andrei Iliescu a reușit să se claseze pe locul I cu punctaj maxim.

Medaliații cu argint sunt Cristian Robert Râclea (clasa a XII-a / Colegiul Național 'Vasile Alecsandri' din Galați), care și-a egalat performanța din 2015, și Mihnea Daniel Zoican (clasa a XII-a / Colegiul Național 'Sfântul Sava' din București).  Medaliile de bronz au revenit elevelor Georgiana Sabina Fîrțală (clasa a XII-a / Colegiul Național 'Petru Rareș' din Piatra Neamț) și Raluca Dărăuță  (clasa a XII-a / Colegiul Național 'Gheorghe Vrânceanu' din Bacău).

Competiția presupune susținerea a trei probe, timp de 5 ore, dintre care două probe teoretice și una practică/experimentală, toate cu grad de complexitate extrem de ridicat.  Prima probă teoretică a cuprins 8 probleme obligatorii, iar a doua a avut ca obiectiv rezolvarea unei probleme (la alegere dintr-un set de trei) pentru fiecare din cele 5 secțiuni incluse: chimie fizică, științele vieții, chimie anorganică, chimie organică și chimie analitică.

La această ediție jubiliară a concursului au participat 120 de elevi din 19 țări.

BIROUL DE COMUNICARE

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE