Bingomania - de Costin TUCHILĂ

Mi-am amintit această plastică definiţie urmărind jocurile de noroc instituţionalizate astăzi pe micile ecrane. Teleloteria devenită show (de multe ori îndoielnic) a prins imediat la un popor măcinat de sărăcie. Fastul electronic se derulează galopant, acaparant. Ca fenomen de masă, e aproape acelaşi lucru cu circul strămoşilor noştri. Cu o diferenţă: sunt arătaţi în carne şi oase numai învingătorii. Prea mulţi, învinşii – nenorocoşii – nu există pentru public. Ei se consolează singuri şi joacă mai departe, plătesc săptămânal biletul colorat al iluziei, sperând că la un moment dat vor fi mai prim-miniştri decât primii miniştri. Unii, meticuloşi, fac calcule cu probabilităţi încercând să uite că hazardul nu are creier. Alţii mor de invidie în fiecare săptămână şi încep să presupună aranjamente oculte. Suficient de mulţi nu pricep bine mecanismul bingo, întreabă vecinul, colegul, amicul, rubedenia norocoasă. Fiecare bingo cu nuanţele lui regulamentare, cu animatorii şi animatoarele lui. Telefonul îţi poate aduce colacul de salvare: nu cred că la bingo joacă indivizi cu stare sau îmbogăţiţii de tranziţie. Joacă amărâtul care renunţă o zi la parizer. Îl vezi la colţul străzii, pe ploaie, pe vânt, completând talonul. Vine cu foarfeca de acasă pentru a-l decupa, preîntâmpinând neglijenţa sau indolenţa vânzătorului. Renunţă la parizer cu himera zecilor de milioane, a miilor de euro, a autoturismului picat din cer. Dacă ar trebui să stea la coadă, ar face-o cu plăcere. Coada la iluzie i-ar mări satisfacţia în caz de câştig. Ar simţi că şi-a plătit norocul.

Când îşi aude numele în receptorul telefonului, amuţeşte la început. Suportă fericit glumele, în general de prost gust, ale animatorilor, băieţi şi fete selectaţi dintre actoraşii dornici de popularitate mediocră. Câte unul, mai curajos, trezindu-se din muţenia emoţiei, zice printre lacrimi: „Da, maică, numai cu bingo mai scăpăm de sărăcie...” E adevărul pur. Adevărul tragic pentru omul redus la candidatura hazardului. Câştigătorul, prim-ministru de o clipă, mulţumeşte. Invariabil, rosteşte cuvântul  gratitudinii.

Cui mulţumeşte el oare? Mă declar învins: îmi este imposibil să aflu.