Buriceala noastră, stăpâna noastră! - de Costin TUCHILĂ

Stătui eu o clipă şi, după binevenita clipă, mă gândii că „puriceala” o fi vreun cuvânt de alint pentru emisiuni din acelea educative, adică învechite, despre viaţa secretă a insectelor. Gândul se dovedi într-adevăr salvator, căci de emisiuni de televiziune vorbea vecinul acelui vecin. Şi, căutând nerăbdător, găsii şi emisiunea cu pricina, numita „puriceală”. După altă clipă, la fel de binevenită, constatai însă o mare, fundamentală, diferenţă. Dădui sonorul mai tare ca să fiu sigur că nu mă aflu în confuzie. Nu mă aflam. Un domn cu pantalonaşi subţiri, în dungi, invita repetat publicul admirator, aşezat pe scăunele şi canapele, la „buriceală”! Prin urmare, asta e, nu încape îndoială. Nu „puriceală” cum înţelesese – uriaşă greşeală! – vecinul respectiv, ci „buriceală”, ceva mult mai misterios…

După altă binecuvântată clipă, aflai că „buriceală” înseamnă astăzi, pe micile ecrane, dans din buric. Şi chiar asta urma, dansul din buric. Urma, dar, sigur, mai fusese, întrucât întreaga emisiune era dedicată acestei întreprinderi artistice şi nobile la care indivizi desueţi ca sus-semnatul strâmbă din nas. Unele doamne cu fuste largi şi foarte creţe executau „buriceala”, altele, mai mult domnişoare, fără fuste, executau în plan secund tot „buriceala” şi tot studioul respectiv devenise o „buriceală”. Numita părea ca stăpâneşte cosmosul, întrucât, trecând eu cu naivitate pe alt program, apoi pe alt program şi chiar pe unul mai puţin popular, observai tot „buriceli”. Trebuie însă să recunosc că, deşi asemănătoare, totuşi între aceste materializări creţe ale artei coregrafice contemporane există unele deosebiri, pe care numai rău-voitorii se fac că nu le observă. Adică, într-un loc, în faţă se aflau mai mult domnişoarele fără nici un fel de fustă, iar doamnele cu fuste largi şi foarte creţe „buriceau” undeva în spate. În alt loc, era vorba pesemne de un fel de concurs de artă vocală şi domnişoarele concurente se aliniau cuminţi, îmbrăcate în costume populare. În plan secund era formaţia care urma să le acompanieze pe soliste. Nu cu instrumente să le acompanieze, ci cu nelipsitul moment coregrafic, atât de plăcut ochiului şi mai ales atât de potrivit. Formaţia era alcătuită – aţi ghicit! – tot din domnişoare, dar fără costume, care aşteptau să înceapă „buriceala”. Şi chiar o începeau, cu mult drag, în timp ce concurenta se străduia să cânte o doină.

Pe alt program, erau ştiri, dar ce să vezi? Imagini fireşte esenţiale pentru starea naţiunii: un mic reportaj de la o cârciumă de cartier, în care distinşii consumatori executau „buriceala”. Dar nu avui timp să observ în ce formaţii monumentale erau aşezaţi participanţii la „buriceală”, care – adică – erau în faţă, care în spate, pentru că urmă publicitate. Adică o doamnă care dansa din buric făcând reclamă la vinul strămoşesc. După câteva momente binevenite de răgaz, cosmosul se animă iar: Buletinul meteo prezentat de o domnişoară cu fustiţă scurtă şi buricul gol.