Miercuri 9 iunie 2010, la ora 14,30, în Sala de Consiliu a Academiei Române (Calea Victoriei nr. 125), revista „Forumul Judecătorilor” organizează lansarea volumului Despre justiție și judecători. Interviuri, apărut la Editura Universitară din București. Realizatorii volumului sunt: Dragoș Călin (judecător, Curtea de Apel București), Lucia Zaharia (judecător, Judecătoria Sectorului 5 București), Roxana Maria Lăcătușu (judecător, Judecătoria Sectorului 4, București). Parteneri: Centrul de Studii de Drept European – ICJ – Academia Română, Editura Universitară.

„Dată fiind bulversarea valorilor legate de profesia de judecător, crizele de independență prin care a trecut acest sistem în perioada de după 1989, precum și încercările din ultima perioadă de a face publice problemele cu care se confruntă organismul judiciar au creat o imagine controversată asupra magistraților, ca membri ai acestei puteri, dar și ca parte a societății.
Eticheta pusă unui întreg corp profesional, în prezent, este acea de corupt, incompetent, aservit. Pe de altă parte, puterea de care dispune un magistrat e atât de mare încât trebuie să i se asigure inamovibilitate și libertatea de conștiință și de judecată, corelate cu garanțiile unei temeinice pregătiri juridice.
În acest context, revista «Forumul Judecătorilor» a realizat mai multe interviuri cu personalități ale vieții sociale și culturale românești și internaționale, pentru a descoperi noi, judecătorii cum suntem percepuți, cum ar trebui să ne comportăm și să ne regăsim, ca profesie.” (Dragoș Călin).
Au răspuns Neagu Djuvara, Matei Vișniec, Virgil Nemoianu, Victor Neumann, Robert Schwartz, Bogdan Murgescu, Raluca Ursachi, Vladimir Tismăneanu, Pușa Roth, Nicolae Prelipceanu, Cătălin Tolontan, Liviu Antonesei, Dan Culcer, Zoe Petre, Dan Silviu Boerescu, Adrian Severin, Renate Weber, Horia Gârbea, Călin Andrei Mihăilescu, Bedros Horasangian, Mihai Răzvan Ungureanu, Ion Vianu, acad. Viorel Barbu, Mircea Cornișteanu, acad. Marius Iosifescu, Andrei Pippidi, Radu F. Alexandru, Sabina Fati, Irina Schrotter, Radu Portocală, Natașa Raab, Gabriel Andreescu, Radu Negrescu-Suțu, Ion Bogdan Lefter, Adrian Cioroianu, Radu Gabrea, Dan Grigore, Nicolae Covaci, Angela Hărăstășanu, Șerban Beligrădeanu, Valerius Ciucă, Elena Simina Tănăsescu, Corneliu Bîrsan, Camelia Toader, Florin Streteanu, Valeriu Stoica și Tudor Chiuariu.
Autor: Tudor CRISTIAN